Pe 2 august 2027, lumea va fi martora unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale secolului. O eclipsă totală de soare ce va dura aproximativ șase minute va lăsa lumea în întuneric.
Denumit „Marea Eclipsă a Africii de Nord”, fenomenul este așteptat să atragă milioane de privitori din Europa de Sud, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, potrivit publicației Daily Galaxy.

Cum are loc eclipsa
O eclipsă totală de soare are loc atunci când Luna se interpune între Pământ și Soare, acoperindu-l complet pentru o perioadă scurtă. Acest fenomen spectaculos poate fi observat doar de pe un traseu numit „zona totalității”.
Eclipsa totală de Soare din 2 august 2027 va fi unul dintre cele mai impresionante spectacole astronomice ale secolului. Evenimentul va începe deasupra Atlanticului de Nord și va ajunge pe uscat în sudul Spaniei, în zona Costa de la Luz, Andaluzia. Traseul eclipsei va continua prin Gibraltar, apoi va traversa Marocul, Algeria, Tunisia, Libia și Egiptul. Din Africa de Nord, fenomenul se va extinde spre Orientul Mijlociu, acoperind Arabia Saudită și Yemen, apoi va trece prin părți din Africa de Est, încheindu-se în Arhipelagul Chagos din Oceanul Indian.
Se estimează că aproximativ 89 de milioane de oameni se vor afla în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă.

Pentru cei care vor să trăiască această experiență în condiții ideale, alegerea locației este esențială. Printre cele mai bune opțiuni se numără Egiptul, care oferă vizibilitate excelentă și vreme stabilă, Tunisia, unde durata totalității va fi ridicată sau Gibraltar, unde eclipsa va fi vizibilă prima dată pe uscat.
O eclipsă de șase minute
Această eclipsă este considerată cea mai lungă eclipsă totală de pe uscat din perioada 2009–2114. Durata ei excepțională se datorează apropierii Lunii de Pământ pe orbita sa eliptică, dar și poziției aproape de Ecuator. Astfel, umbra Lunii va acoperi o suprafață mai mare, iar fenomenul va dura mai mult decât în mod obișnuit.


































Comentează