Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, le-a cerut joi belaruşilor să i se supună ''dacă vor să trăiască liniştiţi'', în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita ''operaţiune militară specială'' a Rusiei în Ucraina, transmite EFE.
''Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu'', a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA, informează Agerpres.
Lukaşenko, care la 10 octombrie a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.
''Ştiţi, i-am însărcinat pe militari să menţină poporul informat în legătură cu tot ceea ce se întâmplă'', a afirmat el.
Lukaşenko s-a plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul belarus pentru a păstra controlul.
''Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte'', a comentat el.
Preşedintele belarus, aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, s-a confruntat în 2020 cu cele mai importante proteste din toate mandatele sale, după ultimele alegeri prezidenţiale, calificate drept frauduloase de opoziţie şi de comunitatea internaţională.
De atunci, Lukaşenko a insistat să denunţe ceea ce el a numit ameninţări externe din partea NATO şi a Ucrainei şi a devenit cel mai important aliat al Rusiei, sprijinind chiar Moscova în campania sa militară împotriva ţării vecine.
Lukașenko trece la amenințări și șantaj: dacă vor să facă baie, să aibă căldură, atunci să facă cum le zic eu
Explorează subiectul
Articole Similare

465
Bolojan vrea să taie, instanța obligă la despăgubiri: Buzău, precedentul care arată cât costă concedierile 'din pix'
465

1.016
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung și anunță o vreme neobișnuită pentru luna februarie
1.016

579
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
579

1.790
Semnal pozitiv de la Cotroceni: 'Guvernul a făcut mai bine decât anticipam' / Avertismentul lui Radu Burnete privind pachetul 3 de măsuri fiscale
1.790

1.407
Coaliția, sub presiune din cauza crizei de la Primăria Capitalei: Ciucu cere mai mulți bani, PSD respinge propunerea, iar primarul vorbește despre concedieri și insolvența STB
1.407

3.069
Afacerist român, mort în condiții ciudate la Milano: Decesul său e doar vârful aisbergului, după tot ce au găsit în camera sa anchetatorii
3.069

764
VIDEO Ilie Bolojan dezvăluie că ar vota 'DA' pentru unirea cu Republica Moldova - reacție la declarațiile făcute de Maia Sandu
764

1.448
VIDEO Bolojan, despre impozitarea progresivă: 'Nu suntem pregătiți în acest moment pentru o astfel de formulă'
1.448

2.463
VIDEO Ilie Bolojan le cere miniștrilor să-i 'alerge' pe directorii din marile companii: Nu-i putem da afară direct
2.463

2.134
VIDEO Bate vânt de remaniere în Guvern! Ilie Bolojan anunță când vor fi evaluați miniștrii și care va fi principalul criteriu
2.134

1.096
VIDEO Ce câștigă România din acordul Mercosur. Ilie Bolojan: 'A fost o decizie comună, luată de Guvern și Președinte'
1.096

1.346
VIDEO Bolojan, despre sondaje și avansul AUR: 'Sunt poze de moment. Dacă duci lucrurile până la capăt câștigul va fi al țării'
1.346

1.889
VIDEO Bolojan trage linia în coaliție și aruncă săgeți spre PSD: 'Problema nu e protocolul, ci comportamentul partenerilor de guvernare'
1.889

















Comentează