Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat, ca serie brută, cu 4,4%, în primele şapte luni ale anului, comparativ cu datele consemnate în aceeaşi perioadă din 2020, conform informaţiilor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2021, ca serie brută, pe elemente de structură, a avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,7%, în timp ce scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-14,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9%).
De asemenea, pe obiecte de construcţii, a avut loc o creştere de 28% la clădirile rezidenţiale. În schimb, clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 3,6%, respectiv cu 1,6%.
Potrivit sursei citate, în primele şapte luni ale anului în curs, faţă de perioada similară din 2020, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, trend evidenţiat la lucrările de construcţii noi (+10%). Pe de altă parte, lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 12,8%, respectiv cu 9,2%.
Totodată, pe obiecte de construcţii, s-a consemnat un salt în cazul clădirilor rezidenţiale (+19,1%), dar la clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti s-au înregistrat scăderi cu 4%, respectiv cu 0,7%.
Raportat la intervalul iulie 2021 - iunie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 5,8%, precum şi cu 3,6% ca serie ajustată. În ambele cazuri, diminuarea a fost determinată de activităţile la lucrările de reparaţii capitale (-14,6% şi -10,2% şi lucrările de construcţii noi (-5,8% şi -4,6%).
În plus, pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi astfel: clădirile nerezidenţiale (-16,9%, ca serie brută, respectiv -16,8%, ca serie ajustată).
Datele INS relevă că, în iulie 2021 faţă de iulie 2020, volumul lucrărilor de construcţii au scăzut ca serie brută (-2,4%), dar s-a majorat ca serie ajustată (+0,3%).
Lucrările în construcţii au crescut cu 4,4%, în primele şapte luni ale anului
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

383
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
383

932
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
932

64
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
64

2.308
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.308

4.118
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
4.118

51
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
51

121
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
121

62
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
62

157
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
157

93
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
93

444
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
444

40
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
40

139
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
139
















Comentează