Comisia Europeană nu va acorda Ungariei cele 22 miliarde de euro sub formă de fonduri de coeziune care îi revin până când Budapesta nu va garanta că programele de utilizare a acestora respectă Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale în materie de independenţă judiciară, legi ale educaţiei, libertate academică şi dreptul la azil, transmite vineri EFE, potrivit Agerpres.
Este vorba totuşi despre un proces diferit de mecanismul de condiţionalitate prin care Budapestei îi vor fi blocate 6,3 miliarde de euro din aceste fonduri, aferente unui număr de trei programe de coeziune, până când aceasta va aplica 17 măsuri convenite pentru a garanta respectarea statului de drept.
Executivul comunitar a aprobat joi acordul de asociere cu Ungaria pentru plata fondurilor sale de coeziune - o procedură esenţială pentru toate statele membre - în care Budapesta include o "foaie de parcurs" pentru îmbunătăţirea transparenţei în licitaţiile publice, lupta împotriva corupţiei, fraudei şi conflictelor de interese şi îmbunătăţirea capacităţii administrative.
Această cale are legătură cu angajamentele pe care Bruxellesul le-a cerut guvernului ungar pentru a-i aproba planul de redresare - pentru care Budapesta are dreptul la 5,8 miliarde de euro - şi pentru a putea debloca cele 6,3 miliarde de euro din fonduri de coeziune, îngheţate pentru moment de Consiliu.
Bruxelles a dat undă verde acordului de asociere după ce a evaluat că sunt îndeplinite criteriile pentru acesta, cum ar fi ca programele să ţină cont de recomandările anuale ale Comisiei Europene. Însă, în momentul implementării cheltuielilor trebuie îndeplinite o serie de "condiţii favorabile" pentru a putea solicita plăţi de la Uniune.
Printre aceste condiţii se numără şi ca programele să garanteze respectarea Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale, lucru care nu se întâmplă în cazul Ungariei, potrivit Bruxellesului.
Mai exact, Comisia subliniază că legea pentru protecţia minorilor - care, printre altele, interzice difuzarea de conţinut privind homosexualitatea în şcoli -, "riscurile grave pentru libertatea academică şi dreptul la azil au un impact concret şi direct asupra respectării Cartei" în implementarea unor programe de coeziune şi a Fondului pentru azil şi migraţie.
În ceea ce priveşte independenţa judiciară, Bruxellesul consideră că această condiţie este îndeplinită întrucât Ungaria s-a angajat în cadrul planului său de redresare să adopte reforme pentru rezolvarea deficienţelor în primul trimestru al anului 2023, care va permite şi respectarea Cartei Drepturilor.
Totuşi, Budapesta va trebui să explice cum intenţionează să îndeplinească această condiţie în domeniile educaţiei şi azilului.
În ciuda reţinerii fondurilor până la respectarea Cartei, aprobarea acordului de asociere va permite Ungariei să înceapă implementarea programelor de coeziune şi să primească banii corespunzători sprijinului tehnic şi prefinanţării, echivalentul a aproximativ 1,5% din fonduri, au explicat vineri pentru EFE surse comunitare.
Lovitură pentru guvernul lui Viktor Orban: UE reţine toate fondurile de coeziune ale Ungariei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

165
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
165

715
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
715

538
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
538

456
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
456

1.278
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.278

1.482
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.482

2.229
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.229

4.639
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.639

2.150
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.150

4.782
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
4.782

2.439
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.439

1.519
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.519

2.372
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.372
















Comentează