Lovitură în instanță pentru Călin Georgescu: judecătorii au spus 'nu' - cererea a fost respinsă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-02-2026 16:07

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătoria Sectorului 1 a decis marți menținerea sub control judiciar a fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu, în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată.

Călin Georgescu, după ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1: "Eu spun în continuare că este bine de desecretizat ședința CSAT și ședința CCR dinaintea anulării alegerilor"

Instanța menține măsura preventivă

"Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar, luată faţă de inculpatul Georgescu Călin, prin ordonanţa nr. 2226/221/P/2023/d1 din 26 februarie 2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost modificată ulterior. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Georgescu Călin, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare", se arată în decizia instanţei, care nu este însă definitivă.

Trimis în judecată pentru propagandă legionară

Călin Georgescu a fost trimis în judecată la 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și de promovarea ideilor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Perioada vizată de anchetă

Potrivit rechizitoriului, faptele ar fi fost comise în mod repetat în intervalul 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, inclusiv prin declarații publice, interviuri și postări online (iunie 2020, septembrie 2020, octombrie 2021, septembrie 2024 și mai 2025).

Ce susțin procurorii

Anchetatorii arată că inculpatul ar fi manifestat „consecvență ideologică pro-legionară” și ar fi avut legături în mediul neolegionar, cu scopul de a produce o schimbare de percepție asupra Mișcării Legionare, în vederea „normalizării și revitalizării” acestei ideologii. În acest sens, procurorii indică afirmații cu caracter elogios la adresa unor figuri istorice asociate legionarismului, precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Ion Moța.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri