Prioritatea Rusiei a fost probabil săptămâna trecută să reorienteze unităţi pentru a-şi consolida campania în sudul Ucrainei, informează serviciile de informaţii militare britanice într-o postare pe Twitter, relatează Reuters, conform AGERPRES.
Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de bombardarea complexului centralei nucleare de la Zaporojie, din sudul Ucrainei. Rusia a ocupat centrala anterior în acest an.
Forţele susţinute de Rusia ale aşa-numitei Republici Populare Doneţk au continuat să încerce să pătrundă la nord de oraşul Doneţk, potrivit sursei citate.
Lupte grele au loc îndeosebi în localitatea Peski, în apropiere de aeroportul din Doneţk, a anunţat Ministerul Apărării britanic în buletinul său zilnic de informaţii publicat pe Twitter.
Comandamentul militar ucrainean a anunţat sâmbătă că "lupte crâncene" continuă la Piski, o localitatea asupra căreia Rusia anunţase anterior că are controlul deplin.
Regatul Unit a mai precizat că asaltul rusesc "probabil" îşi propune să asigure autostrada M04, principalul drum de acces spre Doneţk din Vest.
Londra avertizează Kievul, amenințarea nucleară crește: Prioritatea Rusiei în război este să reorienteze unităţi pentru a consolida frontul din sudul Ucrainei
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

128
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
128

345
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
345

736
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
736

4.161
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
4.161

1.763
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
1.763

3.182
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
3.182

3.169
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.169

2.675
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
2.675

3.473
VIDEO | Român ținut în sclavie pentru un rinichi: DIICOT a descins la clanul Cîrpaci din Timișoara
3.473

1.500
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.500

3.628
Cristina Chiriac, la interviul pentru funcția de procuror general: 'Nu pretind că am toate cunoștințele'. Cum explică milionul de euro din declarația de avere
3.628

1.468
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026
1.468

4.009
SURSE Ilie Bolojan a convocat a doua ședință de Guvern, în aceeași zi
4.009

















Comentează