Locatarii unui bloc din municipiul Roman au solicitat intervenţia pompierilor după ce în clădire au sesizat fum, ulterior dovedindu-se că provenea de la o oală uitată pe aragazul aprins de o femeie de 67 ani, potrivit Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de stingere şi ambulanţa SMURD.
"Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialelor, au pătruns în apartament şi au constatat că fumul provenea de la o oală uitată pe aragazul în funcţiune. În interiorul unei camere, pompierii au găsit o femeie de aproximativ 67 de ani care dormea. Femeia a refuzat asistenţa medicală oferită de echipajul SMURD", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Concomitent cu misiunea de căutare-salvare a persoanei aflată în apartament, pompierii au îndepărtat oala de pe aragaz şi au acţionat pentru evacuarea fumului din apartament şi de pe casa scării.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ a precizat că nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.
Locatarii unui bloc, din Neamț speriaţi de fumul provenit de la o oală uitată pe aragaz - Proprietara apartamentului dormea
București
10°C
Articole Similare

433
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
433

1.055
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.055

102
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
102

1.331
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.331

4.175
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
4.175

4.777
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
4.777

2.447
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.447

903
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
903

77
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
77

631
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
631

2.295
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.295

23
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
23

1.512
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.512
















Comentează