Ministerul Turismului din Arabia Saudită a anunţat că fotbalistul argentinian Lionel Messi este noul ambasador turistic al regatului, în care atacantul echipei Paris Saint-Germain a călătorit pentru a petrece o vacanţă la Jeddah, pe ţărmul Mării Roşii, informează EFE, citat de Agerpres.
"Nu este prima sa vizită în regat şi nu va fi ultima, iar eu sunt încântat să-l anunţ pe Messi ca Ambasador al Turismului Saudit", a scris ministrul Turismului din Arabia Saudită, Ahmed Al Khateeb, într-o postare pe pe Twitter.
Ministrul a postat şi o fotografie a lui Messi împreună cu un grup de prieteni, printre care colegul său de la PSG, Leandro Paredes, şi a adăugat că grupul va petrece "o vacanţă specială, în care vor explora comorile Mării Roşii", festivalul Jeddah Season şi "istoria antică" a regatului.
La rândul său, Messi a postat pe Instagram o fotografie pe un iaht în Marea Roşie, însoţită de hashtag-ul #VisitSaudi, campania de promovare turistică a regatului.
Desemnarea starului argentinian ca ambasador turistic al Arabiei Saudite s-a materializat în ciuda faptului că mai multe rude ale deţinuţilor politici din regat au semnat anul trecut petiţia "Nu face asta, Messi", având în vedere impactul mare pe care l-ar putea avea acordul în campania de "albire" a imaginii ţării.
Această petiţie, susţinută de ONG-ul Grant Liberty, a fost semnată, printre alţii, de surorile proeminentei activiste feministe saudite Loujain Al Hathloul şi i-a cerut argentinianului "să nu îşi vândă sufletul regimului saudit".
În ianuarie 2021, ziarul englez The Telegraph a dezvăluit că starul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost contactat la rândul său de Arabia Saudită pentru a deveni ambasadorul turistic al acestei ţări, dar fotbalistul portughez a refuzat o ofertă de 6 milioane de euro pe an.
Anunţul desemnării lui Messi ca ambasador turistic are loc pe fondul controversei generate de disputarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită, lucru pe care organizaţiile internaţionale l-au denunţat ca fiind o campanie de "spălare a imaginii" ţării prin intermediul evenimentelor sportive majore. Tranzacţia a fost intermediată de firma Kosmos, la care acţionar este fotbalistul spaniol Gerard Pique, coleg cu Messi cât timp argentinianul a jucat la FC Barcelona.
Lionel Messi este noul ambasador turistic al Arabiei Saudite
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

30
Celta Vigo se califică în sferturile Ligii Europa după victoria cu Lyon
30

45
Universitatea Craiova câştigă la limită cu Dinamo în play-off
45

44
Gianni Infantino face apel la pace înaintea Cupei Mondiale
44

20
Lando Norris va avea o statuie de ceară la Madame Tussauds
20

24
Gianluca Prestianni, acuzat de rasism la adresa lui Vinicius, convocat la naţionala Argentinei
24

1.285
FOTO Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat. Poliția a deschis dosar penal
1.285

18
Federația Senegaleză de Fotbal contestă la TAS decizia CAF privind titlul continental
18

18
Franța își anunță lotul pentru Cupa Mondială pe 13 mai
18

61
Handbal masculin: România a învins Turcia în prima manșă a preliminariilor pentru CM 2027
61

32
România U17 luptă pentru calificarea la EURO 2026
32

41
Real Madrid anunță absența lui Courtois din cauza unei accidentări musculare
41

13
Thibaut Courtois va lipsi peste o lună din cauza unei accidentări
13

76
Florin Răducioiu: 'Mă înjură steliștii acum'
76















Comentează