Selecţionerul Squadrei Azzurra, Roberto Mancini, nu a ascuns vineri că este "îngrijorat" de lipsa unor atacanţi italieni de valoare, în condiţiile în care echipa sa, campioana europeană en titre, a început o nouă reconstrucţie după ce a ratat calificarea la Cupa Mondială 2022, scrie AFP, potrivit Agerpres.
"Da, asta ne îngrijorează (...) În fotbal, ca să câştigi trebuie să dai gol. Trebuie să găseşti nişte atacanţi care, din păcate, nu există în Italia", a subliniat el într-o conferinţă de presă cu o zi înaintea meciului cu Germania, din Liga Naţiunilor, de la Bologna.
"Singurii doi rămân Andrea Belotti şi Ciro Immobile. Celorlalţi tineri atacanţi italieni le e greu să joace în Serie B, cu excepţia lui Gianluca Scamacca (la Sassuolo, în Serie A - n. r.), care n-a jucat însă până acum niciun meci internaţional cu excepţia câtorva apariţii cu noi", a adăugat Mancini.
"Speranţa este ca cei care joacă în B să poată rapid să joace şi să marcheze în Serie A", a conchis cel care va ajunge sâmbătă la 50 de meciuri pe banca naţionalei, unde a fost instalat în mai 2018.
Immobile, 32 de ani, şi Belotti, 28 de ani, sunt vârfurile folosite cel mai des de Mancini de la numirea sa, dar viitorul lor la naţională a fost pus sub semnul întrebării de presă după ce Italia a fost învinsă în martie de Macedonia de Nord (0-1), în semifinala barajului de calificare la CM 2022.
Scamacca, 23 de ani, este menţionat cel mai des ca viitorul atacant al naţionalei, însă fotbalistul lui Sassuolo are doar 4 meciuri (niciun gol marcat) la prima reprezentativă, el punctând de 9 ori în 15 meciuri la selecţionata de tineret.
Moise Kean (12 selecţii, 4 goluri) şi Giancomo Raspadori (10 selecţii, 3 goluri), 22 de ani amândoi, sunt celelalte opţiuni.
Pentru această nouă reconstrucţie, Mancini a primit susţinerea omologului său german Hansi Flick. "Cu toţii am fost surprinşi că Italia nu s-a calificat la Mondial, dar el va putea duce din nou echipa la succes", a spus Flick într-o conferinţă de presă.
Liga Naţiunilor: Roberto Mancini, îngrijorat de lipsa unor atacanţi italieni de valoare
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Protocolul „căldură extremă” activat la Openul Australiei
9

1.744
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
1.744

46
Arina Sabalenka s-a calificat în semifinalele Openului Australiei
46

61
Clubul Paris Saint-Germain a anunțat luni transferul tânărului Dro Fernandez de la Barcelona
61

65
Olimpiu Moruțan, după debutul la Rapid: Chiar sunt fericit că am revenit în țară, sper să joc din ce în ce mai bine
65

40
Lindsey Vonn, selecţionată oficial în echipa SUA pentru JO de iarnă la 41 de ani. Este a cincea participare la Olimpiadă
40

43
Adrian Mihalcea: 'E greu de digerat, dar continuăm această muncă. Nu e nimic terminat'
43

70
Costel Gâlcă îl laudă pe Moruțan după victoria cu UTA Arad. Rapid a urcat pe locul doi în Superliga
70

17
Luptă pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Eurocup. U-BT joacă miercuri la BAXI Manresa
17

42
CS Rapid Bucureşti, noul lider al Ligii Naţionale
42

29
Rapid a revenit după ce a fost condusă cu 1-0 și a învins-o pe UTA
29

40
Echipa lui Marius Şumudică, învinsă de Al Ittihad
40

128
Costel Pantilimon recționează după ce Târnovanu a fost scos din poarta celor de la FCSB
128

















Comentează