Liderul USR, deputatul de Sibiu Dan Barna, prezent la mitingul anti-PSD, a declarat că Parlamentul s-a transformat "într-o instituţie dictatorială".
"Din păcate, în aceste zile, România este din nou într-un prag foarte sensibil de a porni pe un drum înapoi de care credeam că am scăpat. Vedem că ceea ce se întâmplă în Parlamentul României, acest abuz asupra legilor Justiţiei, se extinde mult mai mult", a declarat pentru AGERPRES Dan Barna.
Preşedintele USR dezaprobă modificarea regulamentelor, potrivit căreia nu mai este posibilă susţinerea de amendamente în plenul Camerei Deputaţilor.
"După cum ştiţi, după protestul de miercuri, prin care am reuşit să blocăm votul final pe legea statutului judecătorilor şi procurorilor, domnul Iordache a introdus o iniţiativă de modificare a regulamentelor, astfel încât să nu mai fie posibilă susţinerea de amendamente în Plenul Camerei Deputaţilor. Practic, plenul Parlamentului devine doar o maşină formală de vot, amendamentele respinse nu mai pot fi susţinute, iar cele admise sunt expediate printr-un singur vot final şi împreună cu această iniţiativă a fost eliminat şi, mă rog, au fost daţi afară de fapt şi liderii grupurilor parlamentare, deci liderii partidelor politice, au fost daţi afară din Biroul Permanent. Deci, practic, asistăm la o transformare a Parlamentului într-o instituţie dictatorială-dictatura majorităţii", a spus Dan Barna.
Dan Barna, împreună cu colegi din USR Sibiu, inclusiv preşedintele organizaţiei, Raluca Amariei, s-au numărat printre cei 50 de oameni care au protestat paşnic, timp de mai bine de o oră, în centrul oraşului. Protestul a fost unul autorizat de Primărie.
Liderul USR, la mitingul anti-PSD de la Sibiu: Parlamentul s-a transformat 'într-o instituţie dictatorială'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.095
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.095

1.599
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.599

647
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
647

3.000
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.000

975
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
975

5.501
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.501

3.081
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.081

1.706
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.706

123
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
123

36
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
36

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.737
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.737

1.681
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.681
















Comentează