Liderul Partidului Socialist spaniol, Pedro Sanchez, i-a cerut luni şefului executivului separatist catalan, Carles Puigdemont, să 'oprească tot' şi să renunţe la declaraţia unilaterală de independenţă pe care preconizează să o facă marţi, informează AFP, potrivit Agerpres.
'Sper, dacă se uită la noi, ca el să ne asculte, să oprească tot, să nu lanseze declaraţia unilaterală de independenţă', a declarat Sanchez, anunţând că va susţine 'răspunsul statului' spaniol, care ar putea include suspendarea autonomiei regionale în caz de declaraţie unilaterală.
Catalonia trece prin ore de extremă incertitudine, în condiţiile în care liderul său separatist ameninţă în continuare să declare marţi independenţa regiunii, după un sfârşit de săptămână în care sute de mii de spanioli i-au cerut să renunţe.
În Catalonia, care are propria limbă şi cultură şi care este condusă de un guvern regional separatist, a avut loc pe 1 octombrie un referendum privind secesiunea, sfidând decizia Curţii Constituţionale a Spaniei, care a declarat votul ilegal.
De decizia lui Carles Puidemont şi a susţinătorilor săi depinde soarta a 16% din populaţia Spaniei care locuieşte în această regiune din nord-estul ţării, la fel de mare ca Belgia şi care asigură 19% din PIB-ul Spaniei.
Liderul Partidului Socialist spaniol îi cere şefului executivului catalan să 'oprească tot'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.994
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
1.994

1.031
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.031

85
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
85

1.500
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.500

87
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
87

57
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
57

6.959
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
6.959

18
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
18

2.265
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.265

3.191
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.191

7.348
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
7.348

171
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
171

3.650
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.650

















Comentează