Preşedintele SUA, Donald Trump, a promis anumite lucruri în campania electorală, iar acum trebuie să se ţină de cuvânt, a afirmat luni candidatul susţinut de Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidenţiale, Lavinia Şandru, care spune că partenerul strategic trebuie mai întâi înţeles şi apoi lucrat cu el.
"În primul rând, la nivelul Uniunii Europene, trebuie să ne impunem poziţia şi, dacă vreţi, cuvântul de ordine va fi "negocierea". Negociem, negociem şi iar negociem. La nivelul Uniunii Europene ne căutăm parteneri. Eu am şi propus ca principalul nostru partener cu care să facem un pol economic şi militar la nivel european să fie Polonia, pentru că ne leagă foarte multe lucruri. Şi, după ce reuşim să ne consolidăm poziţia la nivel european, să ne uităm foarte bine la partenerul nostru strategic, în primul rând să-l înţelegem şi pe urmă să lucrăm împreună cu el. Să-l înţelegem, pentru că, din câte am văzut eu, zilele astea, au venit din fel de fel de părţi diverse atacuri în ceea ce îl priveşte pe Donald Trump şi măsurile luate de el odată ajuns la Casa Albă, fără să se gândească, cei care îl critică, de ce a făcut Donald Trump toate aceste lucruri, de ce ia aceste măsuri. Donald Trump a promis nişte lucruri, în primul rând, în campania electorală. Şi doar cei care trec prin campania electorală înţeleg ce înseamnă asta. În momentul în care promiţi oamenilor care te susţin că faci ceva pentru ei, n-ai cum să te dezici pe urmă. Dacă eşti un om de cuvânt, îţi ţii cuvântul", a declarat Lavinia Şandru într-o dezbatere la Antena 3.
Lavinia Şandru spune că, în condiţiile în care ar fi preşedinte, ar face astfel încât parteneriatul României cu SUA să fie unul extrem de important, pentru că îl înţelege pe Donald Trump.
"În condiţiilor în care aş fi preşedinte, aş face în aşa fel încât parteneriatul cu Statele Unite ale Americii să fie unul extrem de important, dat fiind faptul că eu îl înţeleg pe Donald Trump şi aş fi făcut acelaşi lucru dacă eram acolo, şi nu aici. M-aş fi bătut pentru ţara mea şi pentru conaţionalii mei. Îl înţeleg perfect. Putem să colaborăm. Şi totodată să facem în aşa fel încât nici Europa să nu ia, dacă vreţi, o altă direcţie, pentru că va pierde. Dacă Europa nu înţelege să fie unită în aceste perioade dificile, va pierde şi noi, ca parte a Europei, vom pierde. Atunci sunt convinsă că fiecare va încerca să se salveze pe el şi nu va fi bine. Europa a pornit la acest drum cu toate statele laolaltă în momentul în care a înţeles că vrea pace şi vrea prosperitate pentru întreg continentul. Dacă fiecare îşi rezolvă problema personal şi nu se gândeşte la binele comun al tuturor europenilor, pierdem", a transmis candidatul PUSL.
Lavinia Şandru a adăugat, în context, că, "din păcate, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu este cea mai în măsură să se lupte pentru democraţie şi pentru prosperitatea europenilor până nu rezolvăm problema cu acele contracte cu vaccinurile din pandemie".
Lavinia Şandru: Parteneriatul cu SUA - unul extrem de important
Explorează subiectul
Articole Similare

2.541
Un greu al PNL anunță un dezastru de proporții al guvernării Bolojan: România intră în recesiune tehnică. Pe 13 februarie vom afla oficial
2.541

1.150
Ministrul Sănătății, presiune asupra lui Ilie Bolojan, înainte de Legea bugetului: Să intrăm într-o traiectorie normală
1.150

197
Semnal de alarmă: 'SUA declară război legal și penal funcționarilor din Uniunea Europeană!'
197

3.400
Thuma Hubert îl acuză direct pe Ilie Bolojan: Crin Antonescu a fost trădat în campanie. El o dorea pe Elena Lasconi candidat PNL
3.400

6.239
Thuma Hubert, liderul taberei anti-Bolojan, iese la atac și lansează acuzații explozive: Trădare și jocuri murdare din partea lui Ilie Bolojan!
6.239

3.852
VIDEO Ministrul Sănătății anunță măsura așteptată de ani de zile în România: În sfârșit le vom avea!
3.852

3.561
Băsescu avertizează: Fără consultarea Europei, participarea României la Consiliul de Pace de la Washington e riscantă
3.561

5.277
La Guvern se gândește un mare proiect: Apare brandul de apă ”Dacia”, cu un preț foarte mic și fabrică deținută de stat
5.277

4.689
Primarul de Buzău profețește: Ne îndreptăm spre alianță între PSD și AUR. Nu ai altă soluție!
4.689

102
Irineu Darău mută discuția dincolo de diplomație: cooperarea cu Austria, axată pe economie reală
102

6.309
Omul lui Bolojan din interiorul PSD dinamitează linia partidului și acuză conducerea că joacă la rupere cu economia: 'Așa se cresc dobânzile, așa se duce țara în gard'
6.309

4.604
VIDEO Denunțătorul din dosarul 'avocata PNL și falsul general SIE' rupe tăcerea: 'Nu am dat șpagă. Am mers la DNA ca să nu fiu îngropat'
4.604

6.328
Anca Alexandrescu aruncă 'nucleara': 'Dragoș Sprânceană a fost tocmit să păcălească administrația Trump'
6.328

















Comentează