Procurorul şef european, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că decizia CEDO privind revocarea sa din funcţia de procuror-şef al DNA nu ar trebui să rămână fără efect, adăugând că CCR ar trebui să se pronunţe "pe principii" şi nu cu privire la o persoană, potrivit Agerpres.
"Această hotărâre nu poate să rămână fără efect, ceva trebuie să se întâmple, statul român trebuie să ia nişte măsuri prin care astfel de situaţii să nu se mai repete. În primul rând, niciodată Curtea Constituţională nu ar mai trebui să dea decizii cu privire la o persoană, aşa cum a fost în cazul meu, chiar de două ori, ci Curtea Constituţională ar trebui să se pronunţe pe principii şi pe alte chestiuni. Şi în al doilea rând nu ar trebui ca niciodată un procuror cu funcţie de conducere care este revocat din funcţie, un judecător sau orice altă persoană, funcţionar civil, aşa cum foloseşte în motivările sale Curtea Europeană, ar trebui să aibă posibilitatea să ajungă în faţa unui complet de judecată. Asta este ceea ce de fapt CEDO reproşează, inclusiv Curţii Constituţionale, că m-a lipsit de posibilitatea de a ajunge în faţa uni complet de judecată, în faţa unui complet de judecători independenţi care să decidă dacă această revocare este legală sau nu, este oportună sau nu, sunt îndeplinite sau nu condiţiile legale", a precizat Kovesi la Europa FM.
Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi, la CEDO, procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează un comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg.
Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.
Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca în justiţie revocarea sa, deoarece o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decât a formei decretului prezidenţial de revocare, şi nu a revendicărilor sale de fond, conform cărora ea a fost revocată pentru că a criticat reforma legislativă în materie de corupţie.
Totodată, Curtea a stabilit că dreptul la libertatea de expresie al fostului procuror-şef al DNA a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public.
Laura Codruța Kovesi: Decizia CEDO nu poate să rămână fără efect
Explorează subiectul
Articole Similare

38
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
38

848
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
848

2.774
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
2.774

1.412
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.412

1.407
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
1.407

3.544
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
3.544

2.489
Consilierul lui Nicușor Dan îl pune la punct pe Bolojan: Obligarea medicilor să rămână în țară e contrară normelor UE
2.489

5.942
Prima reacție din PSD la decizia lui Nicușor Dan pe tema „Consiliului Păcii”: România nu trebuie să aleagă între UE și SUA după invitația lui Trump
5.942

4.720
Este penetrat AUR de servicii? Cum au ajuns aur-iștii vechi străini în propriul partid. Revolta mocnește, sciziunea e la un pas - Surse
4.720

1.969
Miruță, dialog pe hol cu șeful NATO la München: „România trebuie să fie un pilon central la Marea Neagră”
1.969

1.548
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.548

1.477
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.477

6.429
VIDEO Fost viceprimar, ucis în propria casă: cum a fost comisă crima
6.429

















Comentează