Guvernul urmează să aloce, în şedinţa de miercuri, suma de 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru cheltuieli cu medicamente şi pregătirea paturilor ATI necesare în gestionarea pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Florin Cîţu.
El a prezentat acest proiect în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL de marţi. "Vom aloca 460 de milioane de lei din Fondul de rezervă, ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI. Dar, punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a ne asigura că nu există probleme", a declarat Cîţu, informează Agerpres.
În cadrul şedinţei Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care stabileşte condiţiile de prelungire a interimatelor directorilor generali.
"Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă a guvernului, în cazul în care conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv a Societăţii Române de Televiziune, nu este desemnată până la împlinirea termenelor legale, mandatul directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie, dar nu mai mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Pe agenda Guvernului se mai află un proiect de hotărâre privind modificarea HG nr. 603/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Corpului de control al prim-ministrului, care vizează creşterea numărului de posturi de la 77 la 92, exclusiv demnitarul şi posturile aferente cabinetului acestuia, cu modificarea structurii organizatorice pentru a pune în practică prevederile OUG nr. 87/2020. Proiectul a mai fost discutat şi într-o altă şedinţă a Executivului.
Guvernul mai urmează să aprobe acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de inundaţiile şi alunecările de teren produse în judeţele Alba şi Vâlcea.
Cabinetul Cîţu va mai discuta un proiect de lege privind participarea studenţilor şi a elevilor din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne la activităţi din străinătate.
"Participarea elevilor şi a studenţilor din instituţiile de învăţământ ale MAI la conferinţe ştiinţifice sau de specialitate, stagii de pregătire sau schimb de experienţă organizate/desfăşurate de/cu instituţii de învăţământ similare, pe bază de reciprocitate, va duce la îmbunătăţirea capacităţilor şi competenţelor profesionale ale acestora. (...) Facilitarea deplasării studenţilor proprii în străinătate (...) ar putea avea ca obiectiv asimilarea de noi cunoştinţe şi promovarea imaginii Academiei ca o universitate cu largă deschidere internaţională. (...) Prin intermediul proiectului de act normativ se are în vedere stabilirea drepturilor de cazare, diurnă şi transport aferente participării la activităţile desfăşurate în străinătate", potrivit notei de fundamentare a proiectului.
La Guvern se iau decizii pentru stăvilirea pandemiei abia după ce am ajuns la 11.000 de infectări pe zi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.588
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.588

251
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
251

75
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
75

33
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
33

623
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
623

154
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
154

2.559
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.559

4.121
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.121

698
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
698

1.609
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.609

85
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
85

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

113
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
113















Comentează