Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, miercuri, începând cu ora 16,00, la Palatul Cotroceni.
Potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale de săptămâna trecută, pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la situaţia de securitate din Afganistan şi implicaţiile acesteia pentru România.
Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat vinerea trecută că discuţiile referitoare la o eventuală cotă de refugiaţi afgani în România vor avea loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi la nivelul Uniunii Europene, întrebat de presă pe acest subiect.
"În ceea ce priveşte o eventuală cotă de refugiaţi în România, aceste discuţii vor avea loc în primul rând la nivelul Comisiei, al Uniunii Europene şi după aceea vom discuta şi în România. Bineînţeles, vom discuta şi în şedinţa de CSAT de săptămâna viitoare", a arătat premierul într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.
La două săptămâni după izbucnirea crizei din Afganistan, Klaus Iohannis convoacă ședința CSAT
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.199
Scandal în Guvern cu miză uriașă: Florin Barbu și Alexandru Nazare se ceartă pe motorina fără taxe pentru fermieri. Ce riscă agricultura
2.199

3.970
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
3.970

41
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Întărim componenta economică a parteneriatului stategic
41

91
Clement Sava, declarație despre Săptămâna Patimilor în Senat
91

83
VIDEO Claudiu Târziu cere alegeri anticipate pentru depășirea crizei politice
83

159
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
159

2.468
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
2.468

3.939
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.939

2.024
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
2.024

3.462
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.462

5.984
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.984

204
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
204

260
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
260
















Comentează