Kremlinul a descris luni drept ''lamentabilă'' starea actuală a relaţiilor dintre SUA şi Rusia, în ajunul unei videoconferinţe a preşedinţilor rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, care vor discuta despre situaţia tensionată din estul Ucrainei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că un subiect al discuţiilor Biden-Putin va fi reprezentat de NATO şi garanţiile de securitate pe termen lung din partea Occidentului.
De partea sa, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a susţinut luni că acordul privitor la furnizarea de sisteme de apărare S-400 Indiei este pus în aplicare în pofida a ceea ce el a numit eforturile SUA de a submina acordul.
Aflat la New Delhi, Lavrov a spus că India a declarat în mod clar că este o ţară suverană.
Acordul cu Moscova expune India riscului de a fi supusă sancţiunilor SUA, în conformitate cu o lege americană din 2017 menită să descurajeze ţările să achiziţioneze echipamente militare ruseşti.
Pe de altă parte, Rusia a anunţat luni că îşi consolidează baza militară din Tadjikistan cu 30 de tancuri şi că forţele sale au efectuat exerciţii cu sisteme de apărare antirachetă, ceea ce arată indică Moscovei legată de situaţia securităţii în Afganistan.
Posibilitatea ca militanţi islamişti din Afganistan să se infiltreze în Tadjikistan şi în alte foste republici sovietice din Asia Centrală este un motiv de îngrijorare pentru Rusia, care consideră regiunea drept o zonă-tampon pentru partea sa de sud.
Forţele ruse au simulat respingerea unui atac aerian inamic folosind sisteme S-300PS, a precizat Ministerul Apărării rus, citat de Interfax.
Baza militară rusă din Tadjikistan, cea mai mare pe care Rusia o administrează în exteriorul frontierelor sale, a simulat 10 lansări de rachete contra unor ţinte aeriene, în cadrul exerciţiilor.
''Un lot de 30 de tancuri modernizate T-72B3M, cu caracteristici de luptă îmbunătăţite, va sosi pe 6 decembrie pentru a reînarma baza militară rusă 201 staţionată în Tadjikistan'', a adăugat ministerul citat.
În octombrie, Rusia a efectuat cele mai ample exerciţii militare comune la frontiera tadjiko-afgană, după ce SUA şi aliaţii săi şi-au retras trupele din Afganistan şi talibanii au preluat puterea la Kabul.
Kremlinul consideră că starea actuală a relaţiilor dintre SUA şi Rusia este lamentabilă
Articole Similare

34
Chinezii au creat o baterie capabilă să suporte peste 120.000 de cicluri de încărcare. Cum ar putea ajunge pe piață
34

28
Criza iraniană - KLM își suspendă zorurile către Tel Aviv
28

28
O dronă submarină israeliană livrată Germaniei - Aparatul a fost testat în Marea Baltică
28

10
Elveţia interzice importul de GNL rusesc
10

1.959
Cine este și cum arată presupusa amantă al lui El Mencho. Femeia a fost amenințată cu moartea după ce ar fi ajutat, din greșeală, la eliminarea celui mai temut narco
1.959

97
Scandalul Jeffrey Epstein explodează la Harhard - Este implicat secretarul lui Clinton
97

805
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar: orașul european majorează taxa de turism până la 15 euro/noapte
805

1.416
O întâlnire Putin-Zelenski? Peskov anunță poziția Kremlinului
1.416

2.275
Moment istoric - UE s-ar putea extinde în nordul extrem: Țara care pregătește un referendum
2.275

129
Atac într-un tren din Germania - Circulatia a fost perturbată
129

2.948
Rareș Bogdan îi dă dreptate lui Donald Trump în scandalul care a aruncat SUA în aer: „Metodic, ca să priceapă toată lumea”
2.948

60
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un model AI care procesează date stelare furnizate de telescoape diferite
60

138
Scandalul Pegasus bubuie în Polonia - Foști șefi ai serviciilor secrete poloneze acuzați de utilizarea de programe spion israeliene
138

















Comentează