Cercetătorii dintr-o echipă chineză au dezvoltat un model de inteligenţă artificială (AI), denumit SpecCLIP, care poate să interpreteze date stelare spectrale furnizate de telescoape diferite, demonstrând potenţialul vast al AI în procesarea şi integrarea unor seturi de date astronomice uriaşe, a raportat miercuri cotidianul Science and Technology Daily, citat de agenţia de presă Xinhua, citată de Agerpres.
Spectrele stelare conţin informaţii unice despre stele, inclusiv temperatura, compoziţia chimică şi gravitaţia de la suprafaţa unei stele. Prin analizarea acestor spectre, astronomii pot urmări istoria evoluţiei galaxiei noastre, Calea Lactee, de la începuturile sale şi până în prezent.
Totuşi, studiile actuale se confruntă cu o provocare considerabilă: diferite proiecte de monitorizare, precum LAMOST din China şi satelitul european Gaia, obţin date spectrale prin diferite metode, cu rezoluţii şi intervale de lungimi de undă diferite. Aceste seturi de date seamănă cu nişte poveşti spuse în dialecte diferite, ceea ce face dificilă combinarea lor directă pentru analize de mare amploare.
Pentru a rezolva această barieră a datelor, cercetătorii de la Observatoarele Astronomice Naţionale din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, Universitatea Academiei Chineze de Ştiinţe (UCAS) şi alte instituţii au introdus în astronomie concepte similare modelelor lingvistice mari şi au aplicat o metodă de învăţare contrastivă, creând un model AI care este capabil să înveţe şi să stabilească autonom conexiuni intrinseci între datele spectrale furnizate de surse diferite.
Potrivit cercetătorului Huang Yang de la UCAS, SpecCLIP acţionează ca un "traducător" care poate să convertească spectrele cu rezoluţie joasă ale LAMOST şi spectrele de mare precizie ale Gaia într-un "limbaj universal". Acest fapt le va permite oamenilor de ştiinţă să realizeze cu uşurinţă analize comune, permiţând alinierea şi transformarea datelor pentru instrumente şi proiecte de monitorizare diferite.
Potrivit studiului chinez, care a fost publicat în revista Astrophysical Journal, SpecCLIP nu este un model AI specializat şi proiectat pentru o singură sarcină, ci un cadru de lucru apropiat de un model fundamental. El poate să prezică parametrii atmosferici stelari şi abundenţa unor elemente chimice dintr-o singură încercare, poate realiza căutări de similaritate spectrală şi chiar să contribuie la identificarea unor obiecte celeste deosebite.
Aceste capabilităţi sunt cruciale în domeniul arheologiei galactice, oferind promisiunea realizării unor analize ale seturilor de date masive într-un mod eficient pentru a găsi vechi stele extrem de rare şi sărace în metale, care ar oferi dovezi-cheie pentru studierea formării timpurii a stelelor şi despre istoria fuziunilor dintre stele în Calea Lactee.
SpecCLIP a fost deja utilizat în mai multe misiunii de explorare de ultimă oră. În una dintre misiunile de căutare a unor planete similare cu Terra, de exemplu, acest model AI a caracterizat cu un grad mare de acurateţe elementele chimice ale stelelor care găzduiesc planete în jurul lor, îmbunătăţind astfel eficacitatea căutării unor planete potenţial locuibile.





























Comentează