Parlamentul kosovar a votat miercuri un nou guvern de coaliţie, condus de Liga Democrată din Kosovo (LDK, centru-dreapta), după mai multe luni de criză politică, agravând tensiunile cu susţinătorii premierului în exerciţiu Albin Kurti, transmit AFP şi dpa potrivit Agerpres.
Guvernul condus de Avdullah Hoti, un profesor de economie în vârstă de 44 de ani, a fost validat de 61 de deputaţi, în timp ce 24 deputaţi au votat împotrivă şi unul s-a abţinut, a anunţat vicepreşedintele parlamentului de la Pristina, Kujtim Shala.
Deputaţii din Vetevendosje (VV), partidul naţionalist de stânga al lui Albin Kurti care a cerut organizarea de noi alegeri, au boicotat şedinţa parlamentului.
''Mă simt răspunzător în faţa deputaţilor, a cetăţenilor şi a Constituţiei, pentru sarcinile care ne aşteaptă'', a declarat noul prim-ministru, Avdullah Hoti, care a promis să relanseze tratativele cu Serbia, aflate într-un blocaj.
Kosovo este în criză politică după ce în 25 martie a căzut guvernul de coaliţie condus de Albin Kurti şi format din VV, care obţinuse cele mai multe voturi la scrutinul legislativ din octombrie, şi LDK.
LDK a fost de acord cu o nouă coaliţie şi l-a propus pe Avdullah Hoti pentru funcţia de prim-ministru. Preşedintele Hashim Thaci l-a propus oficial pe Hoti parlamentului pentru acest post. LDK anunţase că are sprijinul a 64 dintre cei 120 de parlamentari.
Totuşi, Kurti a blocat votul, insistând că, întrucât are cel mai mare grup parlamentar, partidul său VV trebuie să numească un candidat pentru conducerea guvernului. Conştient că Albin Kurti nu are niciun sprijin, VV a amânat datele limită pentru desemnare şi a depus la Curtea Constituţională o petiţie împotriva numirii lui Hoti. Curtea a decis săptămâna trecută împotriva lui Albin Kurti, ceea ce a deschis calea către votul parlamentar de miercuri.
Alegerile din toamna anului trecut din Kosovo au consacrat înfrângerea istorică a foştilor combatanţi susţinători ai independenţei care au dominat viaţa politică kosovară după 2008, anul proclamării independenţei.
Kosovo - Parlamentul a votat miercuri un nou guvern de coaliţie
București
-1°C
Articole Similare

73
Scenariu sumbru pentru NATO: Trump avertizează că alianța ar putea avea un viitor dificil dacă partenerii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz
73

118
Alertă pe scena politică franceză: extrema dreaptă avansează puternic în alegerile municipale
118

652
Donald Trump nu și-a ascultat serviciile secrete: Ce a aflat liderul SUA chiar înainte de atacul asupra Iranului
652

249
Iranul aplică 'metoda Ceaușescu': ce promisiuni au fost făcute populației, după protestele antiguvernamentale
249

256
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
256

707
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
707

346
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
346

809
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
809

2.598
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.598

58
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
58

5.881
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.881

208
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
208

158
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
158
















Comentează