Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la evenimentul cu tema "Schimbările climatice, relaţia om-natură şi sănătatea publică", organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la Palatul Cotroceni, de Administraţia Prezidenţială şi de Biroul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, obiectivul acestui eveniment este generarea unei dezbateri cu privire la politicile de sănătate şi protecţia mediului în contextul schimbărilor climatice.
"Discuţiile vor viza efectele schimbărilor climatice asupra sănătăţii publice, relaţia dintre degradarea mediului înconjurător şi apariţia pandemiilor, precum şi măsuri pentru a întări rezilienţa sistemului românesc de sănătate în faţa acestor provocări", a anunţat Administraţia Prezidenţială.
La eveniment, care va începe la ora 12,00, vor mai participa directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, dr. Hans Kluge, reprezentanţi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, ai Parlamentului European, precum şi membri ai Guvernului şi Parlamentului României.
Klaus Iohannis organizează dezbatere la Cotroceni: participă și un oficial al OMS
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
11

797
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
797

37
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
37

953
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
953

1.838
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
1.838

25
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
25

61
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
61

2.471
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.471

1.935
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
1.935

5.101
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
5.101

4.241
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
4.241

4.746
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
4.746

139
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
139

















Comentează