Klaus Iohannis le fură audiența liberalilor

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-05-2015

Actualizat: 22-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis se pregătește de un moment important, în plan personal, după venirea la Cotroceni. Iohannis va lansa cartea ”Primul pas”, sâmbătă, 23 mai, la Romexpo.

Klaus Iohannis le va fura, însă, din audiență liberalilor, care, în momentul lansării vor avea în plină desfășurare Consiliul Național al PNL.

Sâmbătă, 23 mai, invit cu entuziasm toți iubitorii de carte la lansarea celui de-al doilea volum autobiografic, intitulat „Primul pas”, care va avea loc la Romexpo, începând cu ora 15.00. Nu este o carte oarecare, ci este o istorie despre cum ne-am luat țara înapoi.

„Am inclus în acest volum cele mai proaspete impresii, cele mai intense emoții care mi-au transformat viața odată cu confirmarea victoriei în alegerile prezidențiale, primele angajamente și decizii, primele speranțe. Pe scurt, cele dintâi momente de sărbătoare, în cel mai plin sens, trăite ca Președinte al României.”

(extras din volumul autobiografic „Primul pas”)

Google News
Comentează
București
Temperatură11°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri