Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, prin care cresc şi remuneraţiile.
Legea iniţiată de Guvern vizează creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar prin mărirea nivelului de remunerare şi eliminarea unor constrângeri.
Potrivit actului normativ, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minim 3 ani.
Rezerviştii voluntari, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, sunt menţinuţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj, beneficiază lunar de indemnizaţie în cuantum de 30% din sumă, reprezentând solda de funcţie în care sunt încadraţi conform contractului încheiat, la care se adaugă solda gradului deţinut.
"Rezerviştii voluntari care nu respectă angajamentul (...) şi/sau care întrerup instruirea iniţială din motive imputabile lor au obligaţia de a plăti cheltuielile efectuate pentru instruirea iniţială", prevede legea.
Potrivit actului normativ, pe durata participării la instruire sau la misiuni, rezerviştilor militari le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 28 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Rezerviştii voluntari pot fi concentraţi sau mobilizaţi pentru participarea la instruire sau îndeplinirea unor misiuni în ţară şi în
afara teritoriului statului român, potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate internaţionale.
Klaus Iohannis a promulgat legea. Cine va primi mai mulți bani
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

249
VIDEO Cele mai slabe producții și interpretări, premiate la Zmeura de Aur, cu o zi înainte de Oscaruri: cine sunt marii câștigători
249

1.125
Ilie Bolojan ambalează puternic "motorul" economiei: "Se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare"
1.125

429
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
429

2.131
VIDEO Dan Bittman, copleșit de emoții. Nu și-a putut stăpâni lacrimile la primul concert Holograf de după moartea lui Mugurel Vrabete
2.131

1.961
Director responsabil de Orientul Mijlociu, acuzat că era la schi în plină criză a românilor blocați. Andrei Țărnea (MAE): 'Nu eu îi dau concediu'
1.961

2.359
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
2.359

1.044
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.044

6.287
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
6.287

982
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani, rănit după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el. Tatăl copilului a sunat la 112
982

2.594
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
2.594

2.247
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
2.247

2.269
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
2.269

3.709
ANM anunță prognoza pentru următoarele zile: vreme de primăvară în mare parte din țară, frig și ceață în alte zone. Cum va fi vremea în București
3.709















Comentează