Kazahstanul trebuie să-şi diversifice rutele de aprovizionare cu petrol, a declarat joi preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, la o reuniune a Guvernului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Declaraţia vine la o zi după ce decizia unui tribunal rusesc a ordonat suspendarea activităţii timp de 30 de zile a Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră prin Rusia.
CPC, prin care trece aproximativ 1% din petrolul mondial, a precizat că decizia de suspendare a operaţiunilor are legătură cu documentaţia referitoare la o scurgere de petrol. Consorţiul, din care fac parte şi giganţii americani Chevron şi Exxon, a precizat că trebuie să respecte decizia tribunalului.
Tokaev a cerut un studiu privind construirea unei conducte în zona Mării Caspice, un proiect propus anterior care ar transporta ţiţei din Kazahstan spre Europa ocolind Rusia.
Îmbunătăţirea infrastructurii portuare în zona Mării Caspice "este un obiectiv strategic" al Guvernului Kazahstanului, a declarat Tokaev, conform presei locale.
Tot joi, Ministerul Energiei din Kazahstan a anunţat că livrările de petrol prin CPC sunt la un nivel normal.
Orice perturbare majoră a operaţiunilor oleoductului CPC ar pune noi presiuni pe piaţa petrolieră mondială, care şi aşa se confruntă cu una dintre cele mai mari probleme pe partea de aprovizionare de la embargoul din 1970.
Caspian Pipeline Consortium a precizat că a formulat recurs la tribunalul din oraşul rus Novorossiisk, prin care cere ca punerea în aplicare a deciziei anterioare să fie suspendată, în ideea de a evita o oprire care ar avea consecinţe irevocabile pentru echipamentele conductei.
SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc, dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan prin Rusia nu ar trebui să sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.
Kazahstanul reacționează la închiderea conductei caspice - Tokaev cere o conductă care să ocolească Rusia
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează