Numărul atacurilor DDoS înregistrat în cel de-al doilea trimestru al anului a fost cu 44% mai mic decât în primele trei luni, ceea ce nu este neobişnuit, pentru că aceste atacuri se răresc de obicei la final de primăvară şi vară, însă a crescut cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018 şi cu 25% raportat la T2 2017, potrivit datelor Kaspersky, relatează agerpres.
Conform raportului Kaspersky DDoS pentru trimestrul 2 din 2019, atacurile la nivel de aplicaţii, care sunt mai dificil de organizat şi necesită o protecţie avansată, au cunoscut o creştere semnificativă, de aproximativ o treime (32%) faţă de T2 2018.
"Demn de remarcat, scăderea de sezon a avut doar un efect neglijabil asupra numărului de atacuri la nivelul aplicaţiilor, acestea fiind doar cu 4% mai puţine, comparativ cu trimestrul anterior. Aceste tipuri de atacuri vizează anumite funcţii sau interfeţe ale aplicaţiilor pentru a consuma nu doar resursele reţelei, ci şi pe cele ale serverului. De asemenea, acestea sunt mai greu de detectat şi necesită o protecţie mai dificil de asigurat, pentru că includ cereri legitime", se arată într-un comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES.
Raportat la T2 2018, numărul acestor atacuri a crescut cu aproape o treime (32%), iar ponderea lor reprezintă 46% în T2 2019. Este vorba de o creştere cu nouă procente faţă de ponderea deţinută în primul trimestru din an şi cu 15%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018.
"În mod tradiţional, cei care realizează atacuri DDoS ca să se distreze pleacă în vacanţă vara şi îşi opresc activitatea până în septembrie. Cu toate acestea, statisticile trimestrului al doilea arată că atacatorii profesionişti, care pun la cale atacuri DDoS complexe, muncesc din greu chiar şi în timpul lunilor de vară. Această tendinţă este îngrijorătoare pentru companii, având în vedere că multe sunt bine protejate împotriva unui volum mare de trafic junk, dar în cazul atacurilor DDoS la nivel de aplicaţii este nevoie de identificarea activităţii suspecte inclusiv atunci când volumul ei este scăzut. Recomandăm, prin urmare, companiilor să se asigure că soluţiile lor de protecţie DDoS sunt pregătite să facă faţă acestor atacuri complexe", explică Alexey Kiselev, Business Development Manager în echipa Kaspersky DDoS Protection.
Analiza comenzilor primite de la boţii din servere de comandă şi control (C&C) a arătat că cel mai lung atac DDoS din T2 2019 a durat 509 ore - aproape 21 de zile. Acesta este atacul cu durata cea mai mare de când Kaspersky a început să monitorizeze activitatea botnet-urilor, în 2015. Anterior, cel mai lung atac a durat 329 ore şi a fost înregistrat în T4 2018.
Pentru a ajuta organizaţiile să se protejeze împotriva atacurilor DDoS, Kaspersky le recomandă următoarele: să se asigure că resursele web şi IT pot face faţă unui trafic mare, să folosească soluţii profesionale pentru a se proteja împotriva atacurilor etc.
Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în 1997. Portofoliul companiei include protecţie endpoint şi mai multe soluţii specializate de securitate şi servicii, pentru a combate ameninţările digitale tot mai complexe. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejaţi de tehnologiile Kaspersky, precum şi 270.000 de companii client.
Kaspersky: Numărul atacurilor DDoS, în creştere cu 18% în trimestrul al doilea
Explorează subiectul
Articole Similare

378
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
378

1.445
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
1.445

53
ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei şi 30 de suspendări de activitate în urma controalelor din sectorul panificaţiei
53

1.984
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
1.984

3.795
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
3.795

36
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
36

3.190
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
3.190

57
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
57

85
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
85

126
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
126

251
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
251

55
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
55

21
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent
21

















Comentează