Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor (SNJ) a condamnat duminică "atacurile la adresa libertăţii" presei în Franţa, a doua zi după noi manifestaţii împotriva paşaportului sanitar în cursul cărora mai multe media au fost "luate ca ţintă", notează AFP, potrivit Agerpres.
"Jurnalişti agresaţi, media luate ca ţintă, libertatea presei a fost din nou încălcată, sâmbătă, 31 iulie, în cursul manifestaţiilor contra paşaportului sanitar din Franţa", a denunţat SNJ într-un comunicat.
Sindicatul a "condamnat aceste atacuri asupra libertăţii de a informa şi de a fi informat, din orice parte ar veni", a adăugat documentul.
SNJ a menţionat în special violenţele de la postul de radio France Bleu din Montbéliard (est), inscripţia "colaborator" de pe fereastra sediului jurnalului Le Dauphiné Libéré la Annecy, precum şi agresiunea a doi jurnalişti angajaţi ai publicaţiei respective şi a unei echipe a agenţiei France Presse (AFP) la Paris.
AFP, subliniind "angajamentul său ferm în favoarea unor informaţii verificate, echilibrate, independente, de la faţa locului", a denunţat, de asemenea, într-un mesaj pe Twitter, duminică, acest "obstacol în calea libertăţii de informare şi integrităţii jurnaliştilor săi".
Doi videojurnalişti prezenţi pe teren au fost insultaţi şi scuipaţi de manifestanţi la plecarea unui cortegiu, obligând AFP să întrerupă acoperirea evenimentului.
Cea de-a treia sâmbătă consecutivă de manifestaţii împotriva paşaportului sanitar, care a adunat sâmbătă peste 200.000 de oameni, s-a soldat cu 72 de arestări în întreaga Franţă, potrivit Ministerului de Interne, citat de AFP.
Jurnalişti agresaţi, media luate ca ţintă, libertatea presei încălcată de către manifestanții anti-pașaport sanitar
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

68
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au lansat peste 700 de lovituri asupra a 43 de localități din regiunea Zaporojie
68

560
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
560

290
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
290

748
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
748

2.412
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.412

55
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
55

5.763
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.763

204
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
204

153
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
153

168
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
168

6.407
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.407

84
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
84

243
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
243
















Comentează