Germanul Juergen Klopp, care a redus titlul de campioană a Angliei în vitrina lui FC Liverpool după o pauză de trei decenii, a fost ales antrenorul anului în Premier League, la capătul unui vot al publicului, combinat cu cel al unui juriu compus din specialişti, ale cărui rezultate au fost date publicităţii sâmbătă de prima ligă engleză de fotbal, informează AFP potrivit Agerpres.
Klopp, în vârstă de 53 ani, devine astfel primul german care câştigă acest trofeu, în palmaresul căruia îi succede spaniolului Pep Guardiola (Manchester City), laureatul precedentelor două ediţii.
Luna trecută, Juergen Klopp fusese desemnat antrenorul anului şi în ancheta Asociaţiei tehnicienilor din liga engleză de fotbal, primind distincţia chiar din mâinile legendarului manager al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson, cel care a dat numele său acestui premiu.
FC Liverpool, care nu mai cucerise titlul de campioană a Angliei din 1990, a dominat cu autoritate acest sezon, pe care l-a încheiat cu un avans de 18 puncte faţă de Manchester City, campioana din 2018 şi 2019.
Elevii lui Klopp au egalat, cu această ocazie, recordul de 32 de victorii pe parcursul unui sezon, reuşind şi o serie istorică de 18 victorii consecutive. "Cormoranii" au fost de neînvins pe propriul stadion, unde au cedat doar 2 puncte din 57 posibile.
Klopp l-a devansat în cadrul votului organizat de Premier League pe englezul Frank Lampard, care a condus-o pe Chelsea Londra până pe locul 4 în clasament, la primul său sezon pe banca tehnică a unei echipe de elită.
Jurgen Klopp este antrenorul anului în Premier League
Explorează subiectul
Articole Similare

0
VIDEO Un biatlonist medaliat olimpic a declarat că și-a înșelat iubita: 'A fost cea mai grea săptămână din viaţa mea'
0

11
Vladyslav Heraskevich sfiează CIO. Va purta casca interzisă în semn de omagiu pentru sportivii ucraineni uciş
11

39
Costel Gâlcă a găsit explicația după ce Rapid a fost eliminată din Cupa României
39

75
Rapid, eliminată din Cupa României. FC Argeş şi CFR Cluj, calificate în sferturile competiției
75

1.648
Fostul internațional francez lansat de Hagi a trecut la amenințări după ce numele său ar fi apărut în dosarul Epstein
1.648

41
VIDEO Cristiano Bergodi a dezvăluit ce va spune în fața Comisiei de Disciplină: 'Să îmi jignești părinții care au murit, nu este un lucru corect. Am avut o reacție greșită, dar nu am lovit'
41

18
Corina Buzățoiu a încheiat competiția olimpică la sanie pe locul 25. Julia Taubitz, campioană olimpică
18

31
Doliu în fotbal. Fostul jucător argentinian Lucas Pires, ucis într-o altercaţie pe care a avut-o cu fratele său
31

13
Team Romania la JO. Schi fond - Sprint clasic. Românii se opresc în calificări
13

14
Fotbalul chiar îți urcă pulsul: stresul fanilor, măsurat științific
14

35
FOTO Statuile din Parcul Sportiv Dinamo au fost ridicate
35

71
Laurențiu Reghecampf, lider în campionatul din Rwanda
71

1.445
Cristiano Bergodi a fost pedepsit de propriul club după scandalul de la finalul meciului cu CFR Cluj
1.445

















Comentează