Fostul internațional francez lansat de Hagi a trecut la amenințări după ce numele său ar fi apărut în dosarul Epstein

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-02-2026 22:17

Article thumbnail

Sursă foto: Bayern Munchen

Departamentul american al Justiţiei a publicat circa trei milioane de noi documente referitoare la pedofilul miliardar cu conexiuni politice Jeffrey Epstein. Printre numele care apar în dosar se pare că este și cel al lui Franck Ribery (42 de ani). Fostul internațional francez susține că informațiile sunt false și că va depune plângere.

Franck Ribery a denunțat marți 'informații false' despre el și va depune o plângere, a indicat avocatul său.

Numele lui Ribery, fostul jucător al lui Bayern Munchen, audiat la Paris în 2010 ca martor într-un caz de proxenetism agravat, este citat într-un document anonimizat datat 2019, care apare în dosarele agresorului sexual american publicate de Departamentul de Justiție al SUA.

Într-un comunicat, avocatul Carlo Alberto Brusa denunță 'informațiile false' care circulă pe rețelele de socializare, 'sugerând că ar fi implicat în afacerea Epstein'.

Documentul susține, printre altele, că 'afilierea sa la lumea prostituției nu mai este pusă la îndoială' și că bărbatul în vârstă de 42 de ani ar fi 'încercat să lovească' o femeie în timp ce aceasta se afla 'în grădina sa', a cărei adresă ar fi 'obținut-o'.

Ribery și Benzema, acuzați că ar fi avut relații cu o prostituată minoră

Ribery a fost implicat într-un scandal uriaș alături de Karim Benzema. Ambii au fost acuzați că ar fi avut relații cu o prostituată minoră, Zahia Dehar, în vârstă de 16 ani. Cazul a durat patru ani, 2010-2014, dar procesul a fost abandonat după zece zile, după ce judecătorul a hotărât că probele nu sunt evidente.

Numele lui Ribery se pare că apare de mai multe ori în documentele publicate recent. O victimă susține că fostul internațional francez a încercat s-o agreseze. O altă fată povestește că Franck Ribery și avocatul Sylvain Cornier ar fi cerut prezența mai multor minore la o petrecere pe care au organizat-o.

„Franck Ribery a încercat să mă agreseze în timp ce mă aflam în grădină. Mi-a aflat numărul de telefon și adresa. Poliția l-a înconjurat și l-a escortat înapoi la mașina sa. Era agresiv și amenințător”, a afirmat una dintre fete.

Fostul fotbalist este căsătorit de peste două decenii cu Wahiba Ribery și cei doi au împreună cinci copii.

Ribery este, probabil, cel mai titrat fotbalist descoperit de Gică Hagi

Francezul are 25 de trofee în palmares, printre care UEFA Champions League. În 2013, a fost la un pas de cucerirea Balonului de Aur.

Ribery a fost promovat de Gică Hagi la începutul anilor 2000, când o antrena pe Galatasaray.

A adunat la naționala Franței 81 de selecții și a marcat 16 goluri. A mai jucat la Boulogne, Olympique Ales, Brest, Metz, Galatasaray, Marseille, Bayern Munchen, Fiorentina și Salernitana.

Franck Ribery este o legendă la Bayern Munchen, pentru care a reușit 124 de goluri în 425 de jocuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri