Johnny Depp a compus un cântec despre experienţa trăită în timpul îndelungatului şi intens mediatizatului proces de defăimare intentat fostei sale soţii, Amber Heard, relatează duminică The Guardian, potrivit agerpres.
Piesa, ce urmează să fie lansată vineri, 15 iulie, este una dintre cele două melodii scrise de actorul american în cadrul unei colaborări cu chitaristul britanic Jeff Beck ce se va concretiza prin albumului intitulat "18".
Despre numele albumului, Beck a declarat: "Când Johnny şi cu mine am început să cântăm împreună, acest lucru ne-a aprins spiritul tineresc şi creativitatea. Glumeam că ne simţeam din nou ca la 18 ani, aşa că a devenit titlul albumului".
Primul single de pe acest album, "This is a Song for Miss Hedy Lamarr", este o melodie compusă de Depp. "Am fost uimit de ea", a declarat Beck referitor la această piesă. "Este unul dintre motivele pentru care l-am rugat să facă un album cu mine", a adăugat chitaristul.
Depp a adăugat: "Este o onoare extraordinară să cânt şi să scriu muzică cu Jeff, unul dintre adevăraţii grei şi cineva pe care acum sunt suficient de privilegiat să-l numesc fratele meu".
Actorul i s-a alăturat pe scenă chitaristului cu ocazia unor concerte susţinute de acesta în Marea Britanie în timpul procesului de defăimare şi se pare că intenţionează să concerteze cu Jeff Beck în următorul său turneu european.
Pe lângă cele două melodii scrise de Depp, noul album, înregistrat în decursul ultimilor trei ani, conţine de asemenea 13 melodii printre care se numără cover-uri Motown, Beach Boys, John Lennon, Velvet Underground şi Killing Joke.
Johnny Depp a ieşit învingător în luna iunie în procesul intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei. Juriul i-a dat dreptate vedetei din "Piraţii din Caraibe" pentru toate cele trei motive ale procesul de defăimare, acordându-i despăgubiri de 15 milioane de dolari. Ei au considerat în unanimitate că Amber Heard, 36 de ani, a făcut declaraţii false descriindu-se ca victimă a violenţei domestice şi că a acţionat în mod "rău intenţionat". Ea şi-a recunoscut "dezamăgirea inexprimabilă" într-un comunicat. Absent din sala de judecată, Johnny Depp a reacţionat sub forma unui mesaj postat pe Instagram. "Juriul m-a readus la viaţă", a scris el.
Johnny Depp a compus o melodie despre procesul de defăimare intentat lui Amber Heard
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

753
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
753

21
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
21

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

43
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
43

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

20
Elevii de clasa a VIII-a din Miercurea-Ciuc care studiază în maghiară primesc teste la limba română
20

8
Muzeele din Lyon, vizate de un atac cibernetic. Sistemul de bilete online este blocat de o săptămână
8

18
Premiile Oscar 2026 - FBI-ul este în alertă maximă şi consolidează securitatea pentru ceremonie, din cauza unei ameninţări iraniene
18

16
Muzeele din Lyon au fost vizate de un atac cibernetic - Accesul la biletele online este blocat o săptămână
16

10
Festivalul One World Romania revine cu ediția a 19-a, „La limită”, între 24 şi 29 aprilie
10

59
Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'
59

64
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
64

















Comentează