Preşedintele american Joe Biden va efectua în luna iunie prima sa deplasare în străinătate în Regatul şi în Belgia, a anunţat vineri Casa Albă, relatează Reuters şi AFP.
Joe Biden va participa la summitul G7 din perioada 11-13 iunie de la Cornwall (sud-vestul Angliei), iar apoi la summitul liderilor ţărilor NATO de la Bruxelles pe 14 iunie. La Cornwall, Biden va avea întâlniri bilaterale cu liderii G7, printre care li premierul britanic Boris Johnson.
"Călătoria îşi propune să evidenţieze angajamentul preşedintelui SUA de a restabili alianţele noastre, de a revitaliza relaţia transatlantică şi de a lucru în strânsă cooperare cu aliaţii noştri", a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jennifer Psaki.
La Bruxelles, Biden va participa şi la un summit UE-SUA pentru a sublinia angajamentul Washingtonului în favoarea unui "parteneriat transatlantic puternic" bazat pe "valori comune", a precizat executivul american.
Anunţul primei vizite externe a lui Joe Biden a fost făcut după încheierea summitului global privind schimbările climatice care s-a derulat online şi care a marcat un angajament american reînnoit în eforturile de combatere a încălzirii globale, notează Reuters.
Casa Albă precizează că va furniza pe viitor mai multe detalii privind această călătorie, "în special privind posibile elemente complementare".
Această formulare a alimentat imediat la Washington speculaţiile privind o eventuală întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit AFP.
Joe Biden i-a propus săptămâna trecută omologului său rus, în cadrul unei discuţii telefonice, să se întâlnească în această vară, într-o ţară terţă, pentru a stabiliza relaţiile între cele două puteri rivale.
Moscova şi-a exprimat interesul pentru această ofertă, care a fost totuşi parazitată de sancţiuni şi contra-sancţiuni adoptate de cele două ţări. Austria şi Finlanda s-au arătat dispuse să găzduiască această întâlnire.
Joe Biden reînvie relațiile trans-atlantice - Vizită la Londra și Bruxelles
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

225
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
225

6
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
6

219
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
219

29
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
29

689
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
689

37
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
37

1.161
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.161

2.538
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.538

2.897
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.897

2.908
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.908

70
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
70

906
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
906

2.830
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.830
















Comentează