Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina s-au încheiat, duminică, după 16 zile de competiţie cu momente memorabile şi titluri de presă care au uimit atât spectatorii ocazionali, cât şi fanii. Ceremonia de închidere are loc în istorica Arenă Olimpică din Verona.
Evenimentul care a început la ora 21.30 are tema „Frumuseţea în acţiune” şi va include toate formele de artă, inclusiv dansul, muzica, cinematografia, arhitectura şi coregrafia.
Ceremonia are loc într-un amfiteatru roman, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, care datează din secolul I d.Hr. şi este descris de directoarea ceremoniilor Milano Cortina 2026, Maria Laura Iascone, ca „un loc cunoscut în întreaga lume pentru istoria sa şi pentru capacitatea sa de a fi scena unor mari opere”.
Cântăreţul şi compozitorul italian Achille Lauro, actriţa Benedetta Porcaroli şi DJ-ul şi producătorul Gabry Ponte vor fi printre artiştii care vor performa la Verona, scrie news.ro.
Spectatorii se pot aştepta la tradiţionala unitate a sportivilor, oficialilor şi spectatorilor care se reunesc pentru o celebrare finală, care include Parada Sportivilor şi stingerea flăcării olimpice, care marchează sfârşitul jocurilor.
La fel ca în ceremonia de deschidere, pentru prima dată în istorie, două vase vor fi stinse simultan în două oraşe separate, şi anume Milano şi Cortina d'Ampezzo.
În plus, va avea loc coborârea steagului olimpic şi predarea steagului către următorul oraş gazdă, ceea ce marchează începutul numărătoarei inverse până la următoarele Jocuri Olimpice de iarnă, care vor avea loc în Alpii francezi, în Franţa, în 2030.
Julia Sauter, portdrapelul României
Patinatoarea Julia Sauter va fi purtător de drapel al României la ceremonia de închidere.
Sauter a concurat la patinaj artistic la JO şi a ocupat un foarte bun loc 17.
Norvegia, prima în clasamentul pe naţiuni
Pe primul loc în clasamentul pe medalii la JO de Iarnă a terminat Norvegia, cu 18 medalii de aur, 12 de argint şi 11 de bronz, în total 41.
Pe locul doi a terminat SUA, cu 12 medalii de aur, 12 de argint şi nouă de bronz (total 33), iar Ţările de Jos au încheiat pe trei (10 medalii de aur, şapte de argint şi trei de bronz).
România a fost reprezentată la JO de iarnă de 28 de sportivi şi o rezervă
Team Romania a trăit la maximum fiecare start, fiecare coborâre, fiecare săritură şi fiecare program pe gheaţă. Iar această ediţie ne lasă un rezultat care va rămâne reper pentru sporturile de iarnă româneşti, locul 5 la bob 2 persoane – un rezultat istoric pentru Mihai Tentea şi George Iordache.
De alte patru ori tricolorii au fost în top 15: locul 9 la sanie dublu feminin Raluca Strămăturaru şi Carmen Manolescu, locul 9 la ştafetă sanie – prin Valentin Creţu, Corina Buzatoiu, Raluca Strămăturaru – Carmen Manolescu şi Marian Gîtlan – Darius Şerban; locul 12 la sărituri cu schiurile, echipe, – Daniela Toth, Delia Folea, Daniel Cacina, Mihnea Spulber; locul 15 la sanie individual – Valentin Creţu.
Merită toate aprecierile şi modul în care a obţinut locul 17 la patinaj artistic Julia Sauter. Pe aceeaşi poziţie au terminat la sanie dublu masculin – Marian Gîtlan / Darius Şerban; la sărituri cu schiurile Super Team – Daniel Cacina / Mihnea Spulber şi prin bobul de 4 persoane - Mihai Tentea, George Iordache, Constantin Dinescu, Mihai Păcioianu şi Andrei Nica.






























Comentează