Premierul japonez, Fumio Kishida, a anunţat luni că ţara sa va pune embargo asupra importurilor de petrol rusesc, dar îşi menţine interesul în ceea ce priveşte proiectele energetice cu Moscova, pentru a minimiza impactul asupra aprovizionării cu energie, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
"Pentru o ţară precum Japonia, care depinde în mare parte de importurile de energie, este o decizie foarte dificilă, dar coordonarea G7 este mai importantă într-un moment precum cel actual", le-a spus Kishida reprezentanţilor presei.
Anunţul prim ministrului nipon a fost făcut la câteva ore după ce a participat la reuniunea online cu liderii Grupului celor şapte - G7 (format din Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie), în care aceştia au reiterat angajamentul de a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia.
Marile puteri, care nu au putut ajunge la un acord privind interzicerea importurilor de petrol rusesc, s-au angajat să întreprindă o tranziţie "în mod oportun şi ordonat", în timp, pentru ca ţările să găsească sure alternative de aprovizionare.
"În baza declaraţiei liderilor G7, am decis să luăm măsuri pentru a pune un embargo asupra petrolului din Rusia, în principiu", a scris oficialul nipon pe Twitter.
Kishida a subliniat că va continua să colaboreze "strâns cu G7 şi ţările implicate, printre care şi Ucraina, a cărei invadare de către Rusia a determinat aceasta şi alte sancţiuni", cu scopul de a proteja ordinea internaţională.
Premierul nu a oferit o foaie de parcurs concretă privind embargoul asupra petrolului rusesc, care în 2021 a reprezentat circa 3,6% din totalul importurilor Japoniei, care primeşte din Orientul Mijlociu cea mai mare parte din petrolul pe care îl consumă.
În pofida embargoului, care va fi impus gradual, şi cu scopul de a asigura o aprovizionare stabilă la preţuri rezonabile pentru ţară pe termen lung şi a minimiza impactul asupra populaţiei şi activităţii comerciale, Kishida a precizat că Japonia îşi va menţine participarea la proiectele energetice pe care le are în prezent cu Rusia, conform detaliilor publicate de postul public nipon NHK.
Japonia va pune embargo pe petrolul rusesc, dar nu va abandona proiectele energetice cu Moscova
București
6°C
Articole Similare

684
În SUA se discută despre o posibilă mișcare pentru alegerile prezidențiale din 2028, „Draft Rubio”
684

40
Friedrich Merz: Germania nu va participa la războiul împotriva Iranului
40

4.123
Donald Trump, mesaj pentru România și țările amenințate de Iran cu atacuri la scară largă: Este un tigru de hârtie!
4.123

977
Războiul din Orientul Mijlociu riscă să declanșeze o criză alimentară globală. Economiștii avertizează: 'Situația poate fi mult mai gravă decât în 2022'
977

2.089
Războiul intră într-o nouă eră: A apărut drona echipată cu AI care decide singură ținta și nu se știe de unde este lansată
2.089

3.533
Anunț de ultim moment de la Donald Trump: Șefa de cabinet de la Casa Albă a fost diagnosticată cu cancer
3.533

1.852
Războiul din Iran se va prelungi. Estimările privind un final în aprilie au căzut/ Cât vor mai dura atacurile
1.852

85
Anchetă ONU: Atacul israelian din 2025 de la închisoarea iraniană Evin, o crimă de război
85

2.528
Se adâncește scandalul între liderii UE și SUA. Premierul Spaniei, noi atacuri la adresa lui Donald Trump: 'Războiul împotriva Iranului subminează ordinea internațională'
2.528

6.262
Trump face cea mai mare eroare de calcul: Războiul din Iran scapă de sub control
6.262

42
UE acordă ajutor umanitar de 458 de milioane de euro pentru Orientul Mijlociu
42

3.321
Polonia servește o lecție aspră României: Pornite cam din aceeași situație, diferența din prezent este una uriașă
3.321

89
Iranul declară că poate duce războiul cu SUA şi Israel 'atât timp cât va fi necesar'
89
















Comentează