Autorităţile din Japonia au ridicat joi starea de urgenţă declarată luna trecută pe insula Hokkaido din cauza epidemiei cu noul coronavirus, după ce au constatat semne de scădere a infecţiilor, informează AFP şi Kyodo potrivit Agerpres.
Guvernatorul prefecturii Hokkaido (nord) anunţase instituirea stării de urgenţă pe 28 februarie, în plină expansiune a contaminărilor în regiune, locuitorii fiind îndemnaţi să evite deplasările neesenţiale. În Hokkaido, starea de urgenţă nu a fost însoţită de măsuri coercitive ca unele aplicate în Europa, notează France Presse.
"Am reuşit să evităm situaţia de care ne-am temut iniţial: o propagare explozivă a infecţiei, care să ducă la prăbuşirea sistemului medical, ceea ce ar împiedica salvarea de vieţi", a declarat guvernatorul Naomichi Suzuki miercuri seara la o reuniune a guvernului local.
"Am aplicat măsuri ferme destinate să limiteze ieşirile, dar, de acum înainte, vom continua să reducem riscurile de extindere a bolii menţinând în acelaşi timp activităţile sociale şi economice", a explicat Suzuki într-o conferinţă de presă în aceeaşi seară, precizând că starea de urgenţă va fi ridicată de joi, 19 martie, iar de vineri, 20 martie, se va trece "la o nouă etapă".
Ultimele cifre disponibile indică 154 de cazuri confirmate în Hokkaido, între care 6 decese. În Japonia în general numărul de cazuri înregistrate este de 914, cu 31 de decese. Populaţia Japoniei este de circa 126,6 milioane de locuitori.
Un grup de experţi reunit de guvernul de la Tokyo prezintă joi o evaluare a măsurilor luate până acum pe plan naţional în Japonia. Potrivit televiziunii publice NHK, experţii urmează să propună ridicarea unor restricţii ca închiderea şcolilor şi autorizarea activităţilor sportive cu spectatori. Alte măsuri de limitare a contaminării ar urma să fie menţinute în regiunile unde continuă să se propage noul virus, ca anularea reuniunilor cu un număr mare de participanţi.
Guvernul va analiza opiniile grupului de experţi şi va lua decizii în consecinţă, a subliniat purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Yoshihide Suga.
Premierul Shinzo Abe se întâlneşte joi cu o parte dintre miniştri şi experţi pentru a discuta repercusiunile economice ale pandemiei.
Japonia a ridicat starea de urgență în insula Hokkaido
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează