Jandarmii din Botoşani participă la cursuri de prim-ajutor organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de ISU, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în ultimele două zile, 16 jandarmi au participat la activităţile de instruire susţinute de coordonatorul SMURD şi un paramedic din cadrul ISU. Acestea au constat atât în pregătire teoretică, cât şi practică, fiind exersate manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator sau cele specifice dezobstrucţiei căilor respiratorii.
"Acordarea primului ajutor este foarte importantă şi poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoştinţele necesare. Pentru a veni în sprijinul poliţiştilor şi al jandarmilor, care uneori ajung primii la o situaţie de urgenţă, la nivel naţional, se derulează sesiuni de pregătire a personalului în acordarea primului ajutor de bază", au precizat oficialii ISU.
Principalul obiectiv al acţiunilor este acela de a dobândi deprinderile minime necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici şi manevre de acordare a primului ajutor, fără echipamente speciale.
Activităţile fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari fiind poliţiştii şi jandarmii.
Jandarmii învaţă să acorde prim-ajutor medical în situaţii de urgenţă
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

262
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
262

131
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
131

36
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
36

61
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
61

2.200
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
2.200

43
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
43

443
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! 'Într-o zi vor erupe'
443

4.267
S-au extras numerele la loto: Ce s-a ales de milioanele de la 6 din 49
4.267

7.817
Noutate pentru românii care au carte de identitate electronică: buletinul cu cip devine "pix digital” pentru semnături PDF. Cum funcționează
7.817

92
Primăria Capitalei anunță noi lucrări la șina de tramvai! 'În cursul săptămânii va fi organizat șantierul'
92

1.188
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.188

1.719
Dezbateri aprinse la CSM pentru numirile la marile parchete: Se va relua votul pentru Alex Florenţa şi Marius Voineag. Viorel Cerbu are interviu la DNA
1.719

4.939
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
4.939
















Comentează