Un judecător al Curţii Supreme a Braziliei l-a autorizat marţi pe fostul preşedinte Jair Bolsonaro să iasă din detenţie miercuri pentru a fi spitalizat în vederea unei operaţii chirurgicale pe 25 decembrie, informează AFP, potrivit Agerpres.
Această undă verde a fost dată de magistratul Alexandre de Moraes, însărcinat cu procesul în timpul căruia fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) a fost condamnat în septembrie la 27 de ani de detenţie pentru tentativă de lovitură de stat.
Astfel, Jair Bolsonaro, 70 de ani, va ieşi miercuri din clădirea poliţiei federale din Brasilia, unde este încarcerat de la sfârşitul lui noiembrie, pentru a fi spitalizat la DF Star, o clinică privată din capitala braziliană unde el a fost deja operat în trecut.
Bolsonaro urmează să fie supus unei intervenţii chirugicale pentru tratarea unei hernii inghinale. Durata spitalizării sale nu a fost precizată.
Apărarea sa a cerut de asemenea ca soţia fostului preşedinte, Michelle Bolsonaro, să îl însoţească în timpul acestei spitalizări.
Vineri, judecătorul Moraes a respins un nou recurs al avocaţilor lui Bolsonaro şi a refuzat să-i acorde posibilitatea de a-şi ispăşi pedeapsa la domiciliu.
Fostul şef de stat urma să acorde marţi un interviu site-ului Metropoles, primul interviu după încarcerarea sa, însă l-a anulat în ultimul minut din "motive de sănătate", potrivit unui bilet scris de mână, dat publicităţii de această media.
Bolsonaro suferă de sechele de pe urma unui atentat cu armă albă suferit în 2018, în urma căruia el a fost supus mai multor operaţii dificile.





























Comentează