Fostul mijlocaş Jack Wilshere a revenit la Arsenal Londra în rolul de antrenor la echipa de juniori Under 18, unde vrea să implementeze stilul şi ideile fostului antrenor Arsene Wenger şi ale actualului tehnician Mikel Arteta, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Wilshere, care a jucat zece sezoane în tricoul ''tunarilor'' sub comanda lui Wenger şi a fost coechipier cu Arteta timp de cinci sezoane, a anunţat vineri că se retrage la 30 ani din cauza accidentărilor repetate.
La echipa de juniori, Wilshere vrea să impună un stil de joc bazat pe posesie, recuperarea balonului cât mai rapidă şi cât mai sus posibil: ''Lucrând cu Arsene şi oameni de acest gen, ei ne-au insuflat asta încă de la o vârstă fragedă. Dacă pot aduce asta, alături de ideile lui Mikel, cred că asta va fi o reţetă de succes''.
Wilshere a adăugat că vrea să compenseze lipsa de experienţă ca antrenor cu cunoştinţele sale dobândite în urma formării lui ca jucător în academia lui Arsenal: ''Am experienţa de a urma paşii jucătorilor, de a trece prin academia şi de a ajunge la prima echipă. Cred că în primul rând trebuie să mă concentrez pe mine aici, să învăţ să fiu antrenor, dar cred că atunci când ai ambiţie, eşti flămând, asta te ajută să înveţi mai repede şi nu în ultimul rând îi ajuţi şi pe copii''.
Wilshere a avut 34 de selecţii pentru naţionala Angliei într-o perioadă de şase ani.
Jack Wilshere revine la Arsenal ca antrenor al juniorilor
București
8°C
Articole Similare

18
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu avea estimată la peste 100 de milioane de euro
18

28
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
28

35
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
35

81
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
81

90
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
90

94
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
94

76
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
76

34
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
34

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

88
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
88

136
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
136

45
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
45

73
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
73
















Comentează