Analistul Iulian Chifu consideră că demisia guvernului rus condus de premierul Dmitri Medvedev vine într-un moment în care gradul de încredere şi susţinerea pentru guvern ''scăzuseră dramatic'', astfel că ''cineva trebuie sacrificat''.
"După ce ne spune chiar domnul Medvedev, este vorba de o demisie care să permită preşedintelui, după modificările Constituţiei, să numească un nou guvern, de data acesta pe noile reguli pe care le propune. Având în vedere poziţia oferită domnului Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate, în momentul acesta se vede foarte clar că e vorba de o înlocuire a premierului. Înseamnă că deja presiunile interne sunt suficient de mari, de altfel şi gradul de încredere şi susţinerea pentru guvern şi pentru premier scăzuseră dramatic, ba, mai mult, scăzuseră şi cele pentru Vladimir Putin. Lucrul ăsta înseamnă că cineva trebuie sacrificat, şi cum Dmitri Medvedev a jucat acest rol, în ultima perioadă, rolul de a fi paratrăznet şi de a prelua toate costurile, în momentul de faţă despre asta cred că este vorba. Deci, este vorba de punctul în care Medvedev este sacrificat", a afirmat miercuri Chifu pentru AGERPRES.
Potrivit analistului, este posibil ca premierul care va fi numit interimar să fie "perpetuat".
"M-aş uita cu foarte mare atenţie la cel care va fi numit chiar şi interimar. Probabil nu va fi numit doar interimar. Va exista şi o perpetuare a sa. Nu-mi imaginez că preşedintele Putin va numi un interimar care nu se va regăsi în deciziile Parlamentului în final. Trebuie să ne uităm cu mare atenţie pentru că, de fapt, putem să discutăm aceste elemente şi în perspectiva succesiunii lui Putin. Vom vedea! Dacă cel desemnat va fi unul dintre cei care deja s-au anunţat ca posibili succesori şi şi-au oferit serviciile, în diferite formule, chiar în presa rusă, în sensul de a-şi promova caracteristicile. Probabil că vom avea o chestiune cu bătaie mai lungă".
Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii, transmite agenţia EFE.
Iulian Chifu, depre demisia lui Dimitri Medvedev din funcția de premier al Rusiei: Cineva trebuia sacrificat
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

67
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
67

1.342
Ucraina a atcat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
1.342

76
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
76

1.191
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
1.191

932
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
932

5.286
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
5.286

48
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
48

3.024
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
3.024

4.138
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
4.138

8.419
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
8.419

101
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
101

1.841
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.841

79
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
79
















Comentează