Şeful Inspectoratului teritorial de Muncă (ITM) Timiş, Pavel Kasai, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că instituţia va efectua o anchetă după ce a fost sesizată despre faptul că o asistentă de la Spitalul din municipiul Lugoj a fost lovită de o lampă care s-a dezlipit de pe perete, în sala de operaţie, în timpul unei intervenţii chirurgicale.
"S-a depus sesizare în acest sens la ITM. Luni, o echipă de inspectori ai ITM va începe cercetarea cazului. A căzut o lampă de pe perete şi a lovit-o pe asistentă. Nu ştim deocamdată exact concluziile medicilor, credem că luni sau marţi va fi externată", a afirmat Pavel Kasai.
Potrivit unor informaţii vehiculate în spaţiul online, asistenta nu s-ar fi simţit rău imediat după accident, însă ulterior a avut dureri în zona cervicală şi a fost transferată la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru investigaţii, propunându-i-se internarea, pentru a fi ţinută sub supraveghere câteva zile.
Lampa în cauză, una de dezinfecţie, a fost montată în sala de operaţii în anul 2020.
ITM face anchetă după incidentul grav de la un spital municipal - O lampă din sala de operații a căzut în capul unei asistente
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.039
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.039

402
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
402

2.259
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.259

1.601
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.601

1.114
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.114

953
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
953

2.569
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.569

1.032
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.032

658
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
658

1.080
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.080

1.893
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.893

16
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
16

49
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
49
















Comentează