Istoria cunoscută şi mai puţin cunoscută a oraşului Râmnicu Vâlcea a fost reconstituită şi redată publicului de către directorul Direcţiei pentru Cultură Vâlcea, istoricul Florin Epure, în cea mai nouă carte a sa, "Râmnicul Medieval", care a fost lansată oficial vineri seara la Arhiepiscopia Râmnicului.
Volumul explorează, după cum spune autorul, transformarea Râmnicului de la un simplu sat în oraş, cu accent pe epoca medievală ca perioadă definitorie pentru patrimoniul cultural şi arhitectural al Vâlcii, cel mai vechi judeţ din ţară, potrivit Agerpres.
"Nu am spus poveşti în această carte. Am o rigoare pentru adevărul istoric, o rigoare pentru cei care au scris, pentru strămoşii noştri, pentru înaintaşii noştri din care m-am inspirat. Şi asta trebuie să facă istoricii: fără ură şi părtinire, să încerce să spună ceea ce au văzut din izvoare, aşa cum sunt şi aici. Toată această perioadă pe care eu am cuprins-o în carte este foarte generoasă, de la urmaşii Romei şi marile migraţii, până la momentul de la Ocnele Mari, 1802, când Osman Pazvantoglu, adică Pazvante Chiorul, cum i-au spus românii, a venit şi pur şi simplu a ars Mănăstirea Căpăţâna, de pe dealul Licura. Şi aici, în Râmnic, au făcut multe blestemăţii, să le spunem aşa. Deci, toate aceste mărturii se găsesc în această carte, pentru a servi ca sursă de informare pentru toţi cei care vor să descopere istoria acestor locuri, nu doar pentru istorici", a spus Florin Epure.
În cartea "Râmnicul Medieval" se regăsesc astfel textele integrale ale hrisoavelor lui Mircea cel Bătrân care atestă oraşul Râmnicu Vâlcea şi judeţul Vâlcea, informaţii despre domnitorii care au marcat esenţial destinul acestei zone şi chiar despre cutremure şi epidemii din vremurile trecute, dar şi multe alte date mai mult sau mai puţin controversate despre oameni remarcabili, evenimente şi locuri cu însemnătate istorică din această zonă.
Evenimentul a fost găzduit de Arhiepiscopia Râmnicului în cadrul manifestărilor pe care eparhia şi autorităţile locale le-au pregătit luna aceasta pentru a-l sărbători pe patronul spiritual al oraşului, sfântul ierarh martir Antim Ivireanul.
Istoria Râmnicului, într-o nouă carte lansată la Arhiepiscopie
Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 05-09-2025
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

48
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
48

40
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
40

54
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
54

4.153
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.153

7.413
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
7.413

2.248
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.248

55
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
55

4.699
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.699

4.831
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.831

7.270
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.270

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

8.037
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
8.037

2.654
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.654
















Comentează