Israelul recunoaște inițierea fazei principale a ofensivei din Gaza

Autor: George Traicu

Publicat: 16-09-2025 11:51

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

Armata israeliană a lansat faza principală a ofensivei sale terestre asupra oraşului Gaza în noaptea de luni spre marţi, a declarat un oficial militar, care a estimat că mii de luptători Hamas se ascund în cel mai mare oraş din enclava palestiniană, informează AFP, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă de presă cu jurnalişti străini, oficialul militar israelian a indicat că, în timp ce trupele israeliene operează la periferia capitalei Gaza de săptămâni întregi, armata şi-a intensificat operaţiunile în interiorul oraşului în cursul nopţii de luni spre marţi.

"Ofensiva principală asupra oraşului Gaza a început noaptea trecută (...) ştim că există mii de terorişti Hamas în oraşul Gaza", a insistat el.

Armata israeliană a estimat numărul de luptători ai grupării islamiste palestiniene Hamas care operează în zonă la "2.000 până la 3.000", a adăugat el.

"Am lansat o operaţiune semnificativă în Gaza", a declarat şi premierul israelian Benjamin Netanyahu la începutul unei audieri în instanţă, într-un proces de corupţie aflat în desfăşurare.

În fine, purtătorul de cuvânt arabofon al armatei israeliene, Avichay Adraee, a scris într-o postare pe platforma X că armata israeliană "a început să distrugă infrastructura Hamas din oraşul Gaza".

"Oraşul Gaza este considerat o zonă de luptă periculoasă, iar a rămâne în zonă vă expune riscului", a scris Adraee, citat de dpa.

Avioanele de luptă israeliene au efectuat atacuri aproape fără încetare asupra oraşului peste noapte, însoţite de foc de artilerie, a relatat agenţia de ştiri palestiniană WAFA.

Mass-media palestiniană a declarat că tancurile au intrat ulterior în oraş, unde se crede că se află sute de mii de oameni. Armata israeliană nu a confirmat acest lucru, notează dpa.

Cabinetul de Securitate al Israelului a aprobat cucerirea oraşului Gaza în august. Armata a cerut tuturor celor aproximativ 1 milion de locuitori ai oraşului să se mute în aşa-numitele zone umanitare mai la sud, în fâşia de coastă aflată sub blocadă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri