Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) l-au nominalizat luni pe Philip Lane, guvernatorul Băncii Centrale a Irlandei, pentru a-i succeda lui Peter Praet în postul de economist şef al Băncii Centrale Europene (BCE), au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali din zona euro potrivit Agerpres.
Belgianul Peter Praet este economist şef al BCE începând din luna iunie 2011. Mandatul său de opt ani expiră la 31 mai 2019.
În vârstă de 49 de ani, Philip Lane conduce Banca Centrală a Irlandei din 2015. În mandatul său, Irlanda a cunoscut o creştere economică solidă graţie programului de asistenţă acordat de Uniunea Europeană între 2011 şi 2014, care a ajutat ţara să depăşească cea mai gravă criză financiară de după cel de-al doilea război mondial.
Irlandezul a fost singurul candidat pentru a-i succeda în funcţie lui Peter Praet iar nominalizarea sa urmează să fie confirmată în mod oficial de şefii de stat şi de guvern din UE la summitul lor din luna martie.
Considerat un susţinător al liniei de gândire promovată de preşedintele BCE, Mario Draghi, irlandezul Philip Lane va fi responsabil pentru pregătirea deciziilor de politică monetară, ceea ce îl va face unul din cei mai influenţi responsabili de la BCE.
Chiar dacă cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE reprezintă instanţa care decide politica monetară, comitetul executiv este cel care formulează propunerile şi stabileşte agenda instituţiei. Cei şase membri ai comitetului executiv al BCE sunt numiţi pentru un mandat de opt ani, care nu poate fi reînnoit.
Numirea lui Philip Lane în postul de economist şef al BCE vine într-un moment dificil pentru instituţia cu sediul la Frankfurt, care ar urma să înceapă să majoreze dobânzile în 2019, o sarcină complicată de încetinirea ritmului de creştere în zona euro şi de nivelul redus al inflaţiei.
În paralel, trei dintre cei şase membri ai boardului executiv al BCE sunt programaţi să se retragă în 2019, inclusiv preşedintele Mario Draghi, iar după alegerile europarlamentare din luna mai va urma o reînnoire a principalelor poziţii politice din blocul comunitar, inclusiv cea de preşedinte al Comisiei UE.
Pe lângă cei trei membri ai boardului BCE, guvernatorii Băncilor Centrale din Belgia, Austria, Estonia, Slovacia şi Cipru ar urma să fie înlocuiţi şi ei în cursul acestui an
Irlandezul Philip Lane a fost nominalizat pentru postul de economist şef al BCE
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Cifra de afaceri a Renault Group a crescut cu 3% în anul 2025, la 57,9 miliarde de euro
0

759
Bogdan Ivan le dă vești bune minerilor de la CE Oltenia, în ziua protestului acestora din București: Ce se va întâmpla azi cu bonurile de masă
759

3.753
Salariul minim urcă de la 1 iulie 2026: Guvernul pune azi în mișcare noua formulă europeană
3.753

2.493
România susține E6 și Europa cu două viteze - Pariul lui Nazare pe E6, între beneficii economice și pericolul de a rămâne în afara nucleului dur al UE
2.493

5.671
Dragoș Damian: Dragă Coaliție de Guvernare, în loc de impozit progresiv, ce spui de o taxă windfall pentru „băieții deștepți”?
5.671

40
Bursele europene au închis miercuri pe creştere; Declin de 7% al acţiunilor Bayer, după propunerea unui acord de 7,25 miliarde de dolari în procesele Roundup
40

35
Microsoft estimează investiţii de 50 de miliarde de dolari pentru extinderea inteligenţei artificiale în ”Sudul Global”
35

44
BAE Systems mizează pe creşterea cheltuielilor pentru apărare, pe fondul unui portofoliu record de comenzi
44

59
Carrefour vizează profituri mai mari prin repoziţionarea pe pieţele-cheie
59

41
Preţurile petrolului au urcat miercuri cu peste 3% după ce vicepreşedintele SUA a spus că Iranul a ignorat cerinţe-cheie; opţiunea militară rămâne pe masă
41

2.403
Ilie Bolojan și Alexandru Nazare, examen decisiv joi la prima oră în fața Moody’s. Riscul retrogradării la „junk” planează asupra României
2.403

236
Comisia Europeană ia în calcul măsuri de urgență pentru reluarea transportului de petrol rusesc prin conducta Drujba
236

109
Bogdan Ivan: Am finalizat un proiect de lege prin care, pe modelul de la CNAIR, se pot face exproprieri în termen foarte scurt, pentru reţele
109

















Comentează