Iranul monitorizează toate navele americane prezente în regiunea Golfului şi are o arhivă cu imagini ale acţiunilor lor cotidiene, a afirmat marţi contraamiralul Hossein Khanzadi, potrivit Clubului Tinerilor Jurnalişti, relatează Reuters potrivit Agerpres
Iranul şi Statele Unite au ajuns în pragul unui conflict luna trecută după ce Republica Islamică a doborât o dronă americană, provocând aproape o ripostă pe care preşedintele Donald Trump a anulat-o în ultimul moment.
Tensiunile au crescut între Iran şi Marea Britanie după ce Republica Islamică a sechestrat vinerea trecută un petrolier britanic deoarece a intrat în coliziune cu un vas de pescuit.
Infanteria marină britanică a reţinut pe 4 iulie petrolierul iranian Grace 1 în largul Gibraltarului, acuzându-l de încălcare a sancţiunilor impuse Siriei. "Monitorizăm toate navele inamice, în special din America, în fiecare moment, de la plecarea lor până când intră în regiune", a spus Khanzadi, precizând că imaginile au fost înregistrate folosind drone iraniene.
"Avem imagini complete şi o arhivă cuprinzătoare a traficului desfăşurat zilnic şi în fiecare moment al forţelor coaliţiei şi al navelor SUA", a precizat el.
Iranul va organiza exerciţii navale comune cu ţările aliate pentru prima dată la sfârşitul anului calendaristic iranian, în martie 2020, a spus Khanzadi, fără a preciza ţările care ar participa la exerciţii.
Iranul monitorizează prezenţa tuturor navelor americane în regiunea Golfului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.452
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
1.452

31
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
31

38
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
38

951
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
951

21
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
21

80
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
80

2.044
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.044

1.521
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.521

2.878
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.878

100
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
100

10.226
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
10.226

4.728
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.728

998
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
998
















Comentează