Ambasadorul Iranului la Naţiunile Unite, Gholamali Khoshrou, a cerut secretarului general al ONU şi Consiliul de Securitate să condamne ameninţările israeliene împotriva Teheranului şi să pună sub supraveghere programul nuclear al Israelului, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Potrivit televiziunii de stat iraniene, Gholamali Khoshrou a cerut ONU să impună Israelului să semneze Tratatul de Neproliferare Nucleară şi să accepte ca programul său nuclear să fie supravegheat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
Această luare de poziţie survine în contextul în care premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis marţi că ţara sa va continua să acţioneze împotriva prezenţei iraniene în Siria vecină aflată în război, unde un avion militar rusesc a fost doborât accidental în noaptea de luni spre marţi de către antiaeriana siriană în cursul unui raid israelian, notează AFP.
Într-o convorbire telefonică, Netanyahu i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că Israelul este "hotărât să oprească înrădăcinarea armatei iraniene în Siria, precum şi încercările Iranului de a transfera (mişcării libaneze) Hezbollah arme destinate să fie utilizate împotriva Israelului", potrivit serviciului de presă al premierului israelian. Iranul şi Hezbollahul, dar şi Rusia sunt aliaţi ai regimului sirian.
Iranul cere ONU să condamne amenințările israeliene
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

6.613
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
6.613

2.781
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
2.781

3.635
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
3.635

3.889
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
3.889

4.074
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.074

4.898
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.898

2.980
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.980

1.895
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.895

4.563
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.563

6.606
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.606

7.611
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.611

43.817
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
43.817

6.163
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
6.163

















Comentează