Membrii unei celule teroriste ucişi sau arestaţi de forţele de securitate la sfârşitul săptămânii trecute în Iordania "erau susţinători ai grupării Stat Islamic (SI)" şi planificau alte atacuri în această ţară, a anunţat luni ministrul iordanian de interne, informează AFP şi dpa, preluate deAgerpres.
Vineri, un atac a vizat o patrulă a jandarmeriei însărcinată să asigure securitatea la un festival de muzică în regiunea al-Fuhais, la circa zece kilometri vest de Amman. Un ofiţer al jandarmeriei a fost ucis şi şase membri ai patrulei au fost răniţi, potrivit Ministerului de Interne al Iordaniei.
A doua zi, o unitate a forţelor speciale şi a armatei a întreprins un raid în oraşul Salt (nord-vest de Amman), ucigând trei suspecţi şi arestând cinci alte persoane suspectate de implicare în atentat. Patru membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în timpul acestei operaţiuni, potrivit autorităţilor.
"Intervenţia a permis dejucarea unor planuri pentru comiterea unei serii de operaţiuni teroriste ce vizau instalaţii de securitate şi reuniuni publice", a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul iordanian de interne Samir Moubaideen, precizând că material folosit în fabricarea de explozivi a fost confiscat la Salt.
Această celulă "nu era afiliată niciunei organizaţii, însă împărtăşea ideologia takfirie (jihadistă) şi susţinea Daesh", a subliniat ministrul iordanian de interne, folosind acronimul în arabă al SI.
"Cantitatea de exploziv confiscată în timpul raidului este una înspăimântătoare", a subliniat la rândul său ministrul de stat pentru mass-media, Jumana Ghneimat. Explozivii erau gata pentru utilizare şi "dotaţi cu minutare".
Iordania a jucat un rol-cheie în coaliţia condusă de SUA împotriva SI în Siria şi Irak, ţări vecine. Ea a fost lovită de mai multe atentate, dintre care un atentat sinucigaş în 2016 revendicat de SI, care a ucis şapte soldaţi lângă frontiera siriană.
Celula teroristă destructurată săptămâna trecută în Iordania era formată din susținători ai Statului Islamic
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

304
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
304

401
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
401

872
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
872

395
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
395

2.006
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.006

989
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
989

943
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
943

425
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
425

1.382
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.382

88
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
88

1.665
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.665

113
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
113

3.020
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
3.020
















Comentează