naltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi organizaţia neguvernamentală Human Rights Watch (HRW) au făcut apel marţi la Iordania să primească 12.000 de refugiaţi sirieni blocaţi în prezent în deşertul din apropierea frontierei sale, transmite AFP.
Într-un comunicat, UNHCR s-a declarat "profund îngrijorat de situaţia a circa 12.000 de persoane care au încercat să fugă din Siria şi care sunt blocate în zone izolate de la frontieră în nord-estul Iordaniei în condiţii umanitare care se degradează".
Aproape 11.000 de persoane sunt blocate la punctul de trecere Roqban, un no man's land deşertic situat în zona unde se unesc frontierele Iordaniei, Siriei şi Irakului, la peste 500 de km de Amman, a precizat UNHCR.
Alţi 1.000 de refugiaţi aşteaptă la 90 de km mai la vest, la punctul de trecere Hadalat, potrivit aceleiaşi surse.
Numărul persoanelor aflate la frontiera iordaniană a crescut într-o lună de la 4.000 la 12.000, a adăugat UNHCR, explicând acest aflux prin "intensificarea conflictului din Siria".
Potrivit UNHCR, aceşti refugiaţi sunt afectaţi în număr tot mai mare de gastroenterită, infecţii ale căilor respiratorii sau boli de piele precum râia.
Unele femei au fost nevoite să nască "în condiţii insalubre şi neigienice", a precizat UNHCR, conform căruia deteriorarea condiţiilor sanitare conduce la apariţia diareii, vărsăturilor sau malnutriţiei în rândul copiilor.
"Dacă refugiaţii nu vor fi primiţi în Iordania şi nu vor primi o asistenţă substanţială, atunci viaţa le va fi în pericol", a atras atenţia UNHCR, cerând să se acorde prioritate în special femeilor însărcinate şi copiilor mai mici de şase ani.
HRW a cerut Iordaniei într-un comunicat "să înceteze să blocheze oamenii în zonele de frontieră izolate timp de luni de zile şi să îi transfere rapid spre centre de tranzit".
Organizaţia de apărare a drepturilor omului a precizat că "marea majoritate a celor 12.000 de persoane (...) sunt femei şi copii care au nevoie urgent de mai multă hrană, de apă şi de asistenţă medicală".
După ce şi-a deschis porţile pentru sute de mii de refugiaţi sirieni la începutul conflictului în 2011, Iordania a restrâns accesul pe teritoriul său în contextul creşterii forţei grupărilor jihadiste în Siria.
UNHCR estimează că circa 600.000 de refugiaţi sirieni locuiesc în Iordania, în timp ce guvernul iordanian afirmă că numărul lor este de 1,4 milioane, echivalentul a 20% din populaţia regatului.AGERPRES
Iordania: 12.000 de refugiaţi sirieni, blocaţi în deşert
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează