Candidatul PNL la prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că se va discuta în CSAT despre reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă şi tehnologia 5G şi că se vor lua cele mai bune decizii în aceste cazuri potrivit Agerpres.
"Le vom analiza cu foarte mare atenţie în CSAT împreună cu noul guvern şi se vor lua deciziile de rigoare, în aşa fel ca să fie garantată securitatea naţională, acest lucru pot să vă promit", a spus Iohannis, la dezbaterea cu jurnalişti, analişti şi politologi organizată la BCU, întrebat despre proiectul reactoarelor 3 şi 4 şi tehnologia 5G.
El a afirmat, totodată, că România poate face schimburi comerciale cu China.
"Vreau să vă spun foarte clar din capul locului, locul nostru, al României, este în spaţiul euroatlantic, în spaţiul valoric euroatlantic, acolo aparţinem noi, punct. Trebuie însă să observăm că există evident şi alte state cu care putem să avem interese comerciale economice. Şi atunci răspunsul este foarte simplu. Cu China putem să avem schimb comercial, schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spaţiul de valori promovat de ei, nu avem obligaţii venite din istorie faţă de ei. Noi avem obligaţia de a pune în practică, eu, politicienii, dorinţa românilor de a fi parte din valorile din spaţiul, din lumea euroatlantică şi acolo trebuie să ţintim. Aşadar, nu cred că putem să ignorăm anumite semnale, nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia, de exemplu. Atunci când pentru noi este convenabil, putem să avem relaţii economice, comerciale, chiar aprofundate", a spus Iohannis.
Iohannis despre reactoarele 3 şi 4 şi tehnologia 5G: Le vom analiza în CSAT şi vom lua deciziile de rigoare
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

61
VIDEO Grindeanu, despre iminența căderii Guvernului: „Când încercăm să facem lucruri care nu sunt gândite dintr-o anumită zonă, trebuie să ajungi aproape să ameninţi ca să te impui”
61

12
Criza preţurilor carburanţilor - Grindeanu: Cred că trebuie mărită un pic viteza Executivului în luarea deciziilor
12

36
Mircea Geoană, atacat într-o publicație din Luxemburg: „Prins într-o reţea de bani ruşi şi legături cu Kremlinul”
36

251
Ministrul Muncii spulberă speculațiile: Nu avem niciun proiect pentru a creşte vârsta de pensionare. Ce se întâmplă în zona militară
251

21
OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa carburanţilor, publicată în Monitorul Oficial
21

659
VIDEO Președintele PSD București cere schimbarea lui Bolojan: „Nu se mai poate lucra, este timpul să luăm măsuri radicale”
659

1.249
Ambasada rusă sare la gâtul ministrului Apărării: Moscova dă vina pe Ucraina pentru minele din Marea Neagră
1.249

3.770
Guvernul Bolojan și trădarea intereselor României - Decizia care lovește direct în securitatea energetică a țării
3.770

838
Programul SAFE intră în linie dreaptă! Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind investițiile în apărare
838

3.527
Stiliștii sunt cu ochii pe Mirabela Grădinaru după apariția de la Washington: 'Nu sunt haine rele, sunt purtate rău'
3.527

79
Senatorul PNL de Maramureș salută reconfimarea proiectului startegic pentru nord-vestul României
79

3.944
Reacție vehementă din PNL, după discuțiile lui Grindenau cu Roberta Metsola: „Nu înțelege cu adevărat cine este Roberta Metsola”
3.944

36
PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu
36
















Comentează