Întrebat în ce logică se înscriu afirmaţiile premierului potrivit căruia 'forţe oculte' doresc o candidatură a lui Iohannis la Cotroceni pentru că este un om slab, liberalul a replicat: 'Nu ştiu în ce logică, dar astfel de afirmaţii sunt total deplasate. În primul rând nu are niciun motiv primul ministru să mă clasifice pe mine ca persoană, pentru că nu avem absolut nimic de împărţit. (...) În orice ţară sunt doi politicieni foarte bine informaţi. Ei sunt informaţi de către instituţiile statului care de aşa ceva se ocupă şi cred că aceste instituţii sunt şi serioase şi performante. Aceste instituţii livrează informaţii şi preşedintelui şi primului ministru, toate informaţiile. Şi atunci cum poate să vină primul ministru unei ţări din UE să spună la televizor că forţe oculte doresc un anumit lucru? Păi dacă sunt forţe oculte ar trebui să ştie care sunt aceste forţe, să le spună cu nume şi prenume şi să clarifice situaţia, iar dacă nu ştie, atunci este foarte grav şi nu ar trebui să facă aceste afirmaţii. În fondul problemei, pot să spun că este fundamental greşit că primul ministru Ponta a făcut aceste afirmaţii şi faţă de persoana mea, fiindcă nu suntem nici colegi, nici prieteni şi (...) este inadmisibil ca un prim ministru să se pună în faţa camerei şi să spună că forţe oculte generează ceva în ţara pe care o conduce'.
Iohannis a admis că ar fi putut fi criticat de premier pentru proiectele pe care le susţine.
'Un politician poate să comenteze proiectele altui politician. Dacă ar fi ieşit şi ar fi spus că un proiect pe care îl prezint eu n-ar fi bun din motivele X şi Y, asta ar fi politică. Dar să ieşi şi să spui că este un politician slab doar aşa, că ţi se pare, nu mi se pare politică, asta are alt nume', a afirmat şeful liberalilor la tvr.
Liderul interimar al PNL a adăugat că, în opinia sa, serviciile secrete 'îşi fac treaba lor, o fac bine şi nu se implică în politică'
Iohannis despre Ponta: ”E deplasat!”
București
16°C
Articole Similare

1.357
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
1.357

1.319
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat după un accident rutier mortal - ce pedeapsă a primit din partea judecătorilor
1.319

524
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
524

1.488
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.488

819
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
819

2.314
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.314

1.385
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
1.385

4.906
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
4.906

1.795
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
1.795

2.347
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.347

1.624
Lovitură de teatru în privința proiectului care ar trebui să scadă facturile la căldură! Ciprian Ciucu: ‘Știrea este fake’
1.624

1.471
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.471

1.199
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.199

















Comentează