Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că Academia Română reprezintă un reper de competenţă atât pentru noile generaţii de elită, cât şi pentru intelectualii români care trăiesc în străinătate, relatează Agerpres.
"Astăzi, Academia este un punct nodal al unei întregi reţele de centre de cercetare, având relaţii de colaborare cu organizaţii prestigioase din străinătate. În societatea noastră, această înaltă instituţie reprezintă un reper de competenţă pentru noile generaţii de elite, precum şi pentru personalităţile intelectualităţii româneşti care trăiesc şi lucrează de mai mult timp peste hotare. Capitalul de încredere pe care l-a acumulat în timp Academia îi permite acesteia să se implice, cu credibilitate şi profesionalism, în marile teme ale dezvoltării României, focalizând energii cum nu multe entităţi o pot face", a declarat, luni, şeful statului la evenimentul "Academia Română - 150 de ani în serviciul Naţiunii Române".
El a arătat că Academia Română s-a angajat într-un demers de analiză şi previzionare strategică pe termen mediu pentru o serie de domenii importante ale vieţii economico-sociale.
"Trăim într-o lume globalizată, complexă şi, din păcate, deseori impredictibilă şi violentă. Modul în care, în aceste condiţii, ţara noastră poate să-şi valorifice în deceniile următoare potenţialul uman, geografic şi economic depăşeşte astăzi cadrul unei teme teoretice", a adăugat Iohannis.
Şeful statului a spus că va încuraja "rolul de coagulant şi multiplicator al capacităţilor creatoare" pe care îl poate juca Academia Română.
"Prin membrii săi de onoare, prin contactul pe care îl dezvoltă între comunităţile ştiinţifice din ţară şi străinătate, Academia reprezintă România ca pe un important participant la dialogul între culturi. Academia este şi un adevărat, respectat şi credibil ambasador al capacităţilor intelectuale ale naţiunii, contribuind la creşterea prestigiului României în lume", a mai spus Iohannis.
El a prezentat repere din istoria Academiei Române, arătând că înfiinţarea acestei instituţii este unul dintre momentele importante care au marcat contribuţia anului 1866 la istoria modernă.
"Prin rolul pe care şi l-a asumat şi prin prestigiul pe care l-a câştigat în lumea ştiinţifică europeană, Academia Română a fost nu doar una dintre cheile de boltă ale modernizării statului român, dar şi precursorul şi vizionarul împlinirii idealului naţional de la 1918", a spus Iohannis.
El a amintit că Academia nu a fost ocolită de problemele societăţii româneşti, precum influenţele negative ale ideologiilor totalitare, instituţia plătind un "greu tribut" prin faptul că 98 de membri au fost excluşi, din care 23 încarceraţi, iar 13 martiri au pierit în închisorile comuniste. De asemenea, şeful statului a arătat că în acea perioadă Academiei "i s-a răpit autonomia academică şi instituţională, patrimoniul său a fost spoliat".
La evenimentul dedicat aniversării Academiei Române au mai participat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, principesa Margareta şi principele Radu, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Tăriceanu a precizat că şi-ar dori ca Academia Română să se angajeze în următorii 150 de ani într-o politică a civismului democratic.
"În primii săi 150 de ani, Academia Română a fost în cea mai mare parte a timpului şi în diferite forme centrul intelectual de comandă al politicii naţiunii. (...) Democraţia are nevoie de un coagulant, de o politică a gândirii, de un efort intelectual consistent şi coerent şi cine ar putea să facă acest efort mai bine decât dvs. Mi-aş dori ca Academia să se angajeze în următorii 150 de ani într-o politică a civismului democratic", a spus preşedintele Senatului.
Iohannis: Academia Română, un reper de competență pentru noile generații de elite
Explorează subiectul
Articole Similare

475
Anca Alexandrescu vine cu o ipoteză inedită: Nicușor Dan vrea să câștige suveraniștii cu subiectul justiției
475

4.262
Ministrul Justiției, prima reacție după scrisoarea manifest a unui număr uriaș de magistrați: Este inacceptabilă orice formă de persecuție
4.262

1.433
Frontiera NATO, privită de sus! Polonia merge în spațiu, România rămâne la sol: Bugetele de la Apărare fac diferența
1.433

630
Un vicepremier cere accelerarea procedurilor de atestare pentru Via Transilvanica: "Birocrația nu poate împiedica recunoașterea traseului / Procedura de atestare ar trebui să fie una simplă"
630

2.734
S-a încălcat legea: Șefa Curții de Apel București, acuzată că a făcut publică o înregistrare de ședință fără bază legală
2.734

206
Diana Iovanovici-Șoșoacă, întâlnire la Washington D.C. cu reprezentanți ai unei organizații a oamenilor de afaceri republicani creștini
206

2.623
Cristi Danileţ torpilează conducerea Curţii de Apel Bucureşti: 'E ruşinos. Unii ne fac de râs şi distrug munca celor corecţi'
2.623

176
Liderul PSD Alba, numit secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului
176

3.568
Ministrul Mediului a explodat înainte de moțiune - acuzații la adresa PSD: 'În 24 de ore, AUR s-a executat / Adică de ce să o mai pui prin interpuşi?'
3.568

14.336
Documentarul Recorder, armă într-un război nevăzut? Surse: Coldea, Kovesi și jocurile pentru Palatul Victoria
14.336

2.665
PSD a început procedura internă de consultare: se decide ieșirea sau rămânerea la guvernare (Document)
2.665

3.655
FOTO Judecătorul Beșu dezbracă roba pentru un scaun de procuror. A făcut deja primul pas
3.655

99
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Justiția este capturată de zeci de ani de către politic. Încurajez magistrații onești să vorbească
99





















Comentează