Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 172/2020 pentru modificarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane.
Legea are ca obiect de reglementare instituirea cadrului general privind serviciul public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane, în vederea conformării cu legislaţia europeană privind epurarea apelor uzate pentru unităţile administrativ teritoriale care nu îndeplinesc condiţiile de racordare la reţeaua de canalizare prevăzute de Regulamente/Directive Europene pentru aglomerare urbană, informează Agerpres.
Funcţionarea sistemelor publice inteligente alternative pentru procesarea apelor uzate urbane va fi monitorizată la nivel central de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, conform competenţelor stabilite în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul normativ vizează şi reglementarea unor măsuri de sprijin pentru operatorii regionali de apă, în contextul în care utilizatorii serviciului plătesc cu întârziere sau amână plata facturilor aferente serviciului, stabilirea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanţarea din fonduri externe nerambursabile, modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, a Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.105/2016.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat, Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apărării naţionale şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 205/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Iohannis a promulgat legea privind serviciul public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.350
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
2.350

662
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
662

31
Incident spectaculos: braconier urmărit și reținut după ce ar fi avariat intenţionat o autospecială de poliţie
31

1.511
Rețeaua de infractori cibernetici, care a afectat 163 de țări, a fost deconectată: Percheziții de amploare în România și alte șapte state / Cum acționau hackerii
1.511

32
Conflictul din Orientul Mijlociu blochează exporturile de carne de oaie, susţine preşedintele Asociaţiei Moldoovis
32

1.642
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.642

10.030
UPDATE Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
10.030

5.538
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
5.538

4.681
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.681

153
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
153

26
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
26

5.841
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
5.841

57
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
57

















Comentează