Investitorii imobiliari spun că eficienţa energetică a devenit un criteriu important în tranzacţiile imobiliare, aceştia calculând încă de la început cât i-ar costa să aducă o clădire la emisii de carbon aproape zero, reiese din raportul "Emerging Trends in Real Estate 2021", realizat de PwC.
Mai mult, ei sunt de părere că în următorii zece ani toate tranzacţiile imobiliare ar putea fi influenţate de standardele de eficienţă energetică, în contextul în care ţintele climatice ambiţioase ale statelor vor aduce reglementări mai stricte în domeniu, care se vor adăuga la presiunile în creştere din partea investitorilor şi chiriaşilor, conform agerpres.
"Ignorarea acestei probleme implică riscul de a avea un 'activ blocat' care nu respectă reglementările şi pentru care nu vor exista cumpărători sau chiriaşi. Astfel că, modernizarea clădirilor existente şi aplicarea unor standarde mai stricte în cazul clădirilor noi vor fi obligatorii.", susţin reprezentanţii PwC.
Potrivit unui raport realizat de Comisia Europeană în 2020, peste 85% din stocul de clădiri al UE (peste 220 de milioane de unităţi) au fost construite înainte de anul 2001, iar majoritatea nu sunt eficiente din punct de vedere energetic. În general, clădirile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul total de energie al UE, dar şi pentru 36% din emisiile de carbon din energie.
Uniunea Europeană a lansat Pactul Verde (Green Deal), un set de politici care prin urmăreşte reducerea emisiilor de carbon cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar ca ţările membre UE să aplice reglementări mai stricte. Pentru a atinge obiectivul stabilit până în 2030, UE ar trebui să reducă emisiile de gaze cu efect de seră ale clădirilor cu 60%, consumul final de energie cu 14% şi consumul de energie pentru încălzire şi răcire cu 18%.
"În Europa, sunt ţări care au introdus reglementări pentru eficienţă energetică. Spre exemplu, în Marea Britanie, dacă o clădire comercială nu are standardele minime de eficienţă energetică aceasta nu poate fi închiriată. Olanda va introduce o reglementare similară pentru clădirile de birouri. Totodată, Germania a introdus o taxă pe carbon pentru clădirile care au emisii mai mari decât limitele impuse. Taxa este în prezent destul de mică şi, dacă nu va avea efectul scontat, este de aşteptat să crească. Şi în Asia, China şi Singapore sunt aşteptate reglementări mai stricte în domeniul imobiliar, care ar urma să ajute statele în atingerea ţintelor de mediu", se mai precizează în raport.
Principala discuţie în jurul decarbonării în imobiliare se poartă în prezent în jurul modului de măsurare şi contabilizare a emisiilor de carbon.
Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi EIA (Energy Information Administration) SUA, aproximativ 74% din carbonul emis în timpul ciclului de viaţă al unei clădiri provine din construcţia şi demolarea acesteia şi doar 25% din operaţiunile sale. Dar, în timp ce emisiile din operaţiuni pot fi reduse, cele din construcţie rămân.
Cercetarea mai arată că, având în vedere şi estimările că 80% din clădirile care vor exista în 2050 au fost deja construite, eficienţa energetică a acestora ar avea un impact mai mare asupra atingerii obiectivelor de reducere a emisiilor, decât dezvoltarea de clădiri noi.
"În ceea ce priveşte emisiile din construcţiile noi, producătorii de materiale investesc masiv în cercetare şi dezvoltare pentru a reduce amprenta de carbon a acestora, statele introduc noi standarde în construcţii, iar dezvoltatorii fac trecerea la utilizarea energiei regenerabile şi investesc în sisteme AI de monitorizare a consumului de energie", se mai precizează în material.
Investitorii imobiliari spun că eficienţa energetică a devenit un criteriu important în tranzacţiile imobiliare
Explorează subiectul
Articole Similare

1.445
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
1.445

35
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
35

42
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
42

79
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
79

155
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
155

46
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
46

18
Magazinul online evomag a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 54 milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul precedent
18

1.731
Românii, 'forțați' să înghită prețuri mai mari la energie. Ce urmează după eliminarea plafonării
1.731

28
Cum au început bursele europene noua săptămână
28

4.020
România intră într-o nouă etapă economică? Semnalul lui Alexandru Nazare înainte de bugetul pe 2026
4.020

2.409
Boom al ipotecilor în România: peste 92.000 de credite într-un an. Harta județelor cu cele mai multe împrumuturi
2.409

4.120
În România se construiește 'drumul de fier' care va aduce viteze de neconceput pentru țara noastră: Va avea aproape 800 de kilometri
4.120

68
Aquila investește peste 5 milioane de euro într-un depozit automatizat cu Inteligență Artificială la Dragomirești
68
















Comentează