Ploile torenţiale au provocat vineri inundaţii în sud-vestul Franţei, în special în zona din apropierea graniţei cu Spania, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.
În departamentele franceze Landes şi Pyrenees-Atlantiques, 250 de pompieri au fost desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor de intervenţie, ajutaţi de trei elicoptere ale Apărării Civile, a declarat vineri ministrul de Interne, Gerald Daramanin.
Aproximativ 400 de persoane din patru municipalităţi au fost evacuate în zone mai sigure.
Cel puţin o persoană a fost rănită, notează DPA.
Oraşul Bayonne, unde râul Nive a ieşit din matcă, a fost cel mai afectat.
Circulaţia pe autostrada care face legătura cu Spania a fost suspendată temporar. De asemenea, traficul feroviar din zonă a fost suspendat în urma unei alunecări de teren.
La altitudini mai mari în Munţii Pirinei, locuitorii au fost afectaţi de ninsori abundente.
De asemenea, o avertizare meteo de vreme severă a fost emisă pentru departamentul Alpes-Maritimes de pe coasta Mediteranei din cauza riscului de producere a unor avalanşe.
Inundații în sud-vestul Franței - Sute de persoane au fost evacuate
București
4°C
Articole Similare

297
Donald Trump anunță că nu mai are nimic de atacat în Iran / Când s-ar putea opri actualul conflict
297

20
Lege controversată și val de arestări în Senegal
20

513
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
513

940
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
940

1.446
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.446

47
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
47

2.607
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.607

28
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
28

49
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
49

84
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
84

97
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
97

2.715
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.715

3.343
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.343

















Comentează