Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile în Albania şi Kosovo au provocat luni inundaţii care au distrus drumuri şi case, au blocat accesul către sate şi au acoperit de ape terenuri arabile, relatează AFP potrivit Agerpres.
În cartierele de la periferia capitalei kosovare Pristina, maşinile erau aproape complet acoperite de apele noroioase. Echipe de salvare, la bordul unor bărci pneumatice, verificau situaţia locuitorilor din clădirile din aceste cartiere.
Forţele de securitate kosovare au fost desfăşurate "în mai multe locaţii". Apele au distrus două poduri în sudul Kosovo şi au provocat prăbuşirea unui drum într-un sat. În nord, 14 familii erau izolate într-un cătun.
"Echipele noastre se află pe teren pentru a ajuta cu toate mijloacele disponibile. Facem apel la cetăţeni să evite deplasările pe perioada inundaţiilor şi a ploilor", a declarat Sami Spahiu, şeful serviciilor de urgenţă din Gjilan, estul Kosovo.
În Albania vecină, ploile şi zăpada au provocat inundaţii pe câteva mii de hectare în nord-vest şi au afectat zeci de drumuri şi clădiri, au declarat autorităţile.
Cel puţin 36 de familii din zona oraşelor Lezha şi Durres au fost evacuate şi circa 20 de clădiri au fost avariate de ape, a declarat Ministerul Apărării.
Inundaţii în Albania şi Kosovo în urma ploilor torențiale
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează